INCIDENT AVIATIC

28 March 2018 19:080 comments

În timpul zborului Blue Air, ce a decolat, pe 27 martie, de pe Aeroportul Birmingham la ora locală 17.42 și a aterizat, conform programului de zbor, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București la ora locală 22.24, unul dintre pasageri a exprimat un comportament neadecvat, cu semne de nervozitate și limbaj incoerent.

 

Respectând procedurile, comandantul a anunțat autoritățile de pe aeroportul Otopeni. În tot acest timp, pasagerul nu a dat semne de violență față de echipaj, ori alți pasageri.

 

Întrucât comportamentul pasagerului în vârstă de 27 de ani a continuat să se deterioreze și respectând procedurile în vigoare, echipajul a decis imobilizarea și plasarea lui în partea din spate a cabinei. Pasagerul nu a opus rezistență, nu a existat panică la bord în niciun moment, întreaga situație fiind gestionată cu maxim de profesionalism de echipajul nostru experimentat și bine pregătit.

 

Pasagerii au mulțumit echipajului nostru pentru discreția, calmul și siguranța în decizii cu care s-a gestionat această situație. Siguranța pasagerilor noștri este o prioritate, iar procedurile și pregătirea foarte bună a membrilor echipajului nostru ne permit să o garantăm la fiecare zbor.

 

 

 

 

 

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com