Anul Nou şi Boboteaza în judeţul Alba

Poporul român este unul dintre cele mai privilegiate, fiind depozitarul unor tradiţii şi obiceiuri deosebite, care, prin originalitatea şi caracteristicile specifice, leagă vechi timpuri de cele noi. Tradiţiile vechi poartă cu ele podoabe şi daruri ale pământului, înţelepciunea poporului şi credinţa în Dumnezeu.

Cele mai multe dintre datinile noastre sunt strâns legate de Sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou. Vechi izvoare atestă celebrarea Anului Nou toamna, apoi primăvara,  crezându-se că, la echinocţii, forţele naturii pot influenţa viaţa. Considerând că anul este personificarea Soarelui, că se numeşte An Vechi înainte de miezul nopţii, apoi An Nou după ce renaşte, românii au mutat sărbătoarea la 1 ianuarie, celebrând-o cu bucurie, masă bogată şi casă luminată.
În satele româneşti, pe lângă bucuria şi fastul ce însoţesc trecerea dintre ani, ajunul Anului Nou continuă să fie marcat de o datină străveche al cărei nume şi ceremonial de manifestare diferă de la o zonă etnografică la alta: „Pluguşorul”, „Uratul”, „Urătura de Sfântul Vasile”, „Buhaiul”, „Plugul Mare”, „Plugul flăcăilor”.

În Ajunul Bobotezei se ţine post, pentru a fi feriţi de necazuri. Fetele ţin post negru, iar seara pun busuioc sub pernă, cu credinţa că noaptea îşi vor vedea ursitul în vis. Ajunul Bobotezei este ziua în care preotul merge cu botezul pe la casele şi gospodăriile credincioşilor. Avram Cristea consemnează în „Obiceiuri si datini din judeţul Alba” că la Almaşu de Mijloc, fetele de măritat îşi puneau pe pragul uşii: oglinda, piaptănul şi mărgelele pe care le acoperă cu un covor sau un preş peste care trece preotul când sfinţeşte casa cu aghiazma mare. După sfinţire, fata primeşte din mătăuz o crenguţă de busuioc, pe care, în ajunul Bobotezei, o pune sub pernă, alături de oglindă, piaptăn si mărgele, în speranţa că noaptea îşi va vedea ursitul în vis.
În unele zone din Transilvania şi Moldova se practică Chiraleisa, un obicei de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat. Este practicat de către copii şi organizat după modelul colindelor. În ajunul sau în ziua de 6 ianuarie, grupuri de băieţi intră în curţile oamenilor şi înconjoară casele, gospodăriile şi holdele, sunând din tălăngi şi rostind în cor versurile: „Chiraleisa, spic de grâu/Până-n brâu, Roade bune,/Mană-n grâne”.

În limba română, Chiraleisa înseamnă „Doamne miluieşte!”, la origine având o formulă liturgică grecească. În ziua de Bobotează, preoţii sfinţesc apele, se face aghiazma mare, din care oamenii iau şi îşi stropesc casele şi vitele, păstrând restul pentru leac. „La Bobotează, când moaie preotul crucea în apă, toţi dracii ies din apă şi rătăcesc pe câmp până trece sfinţirea apelor. Şi nimeni nu-i vede afară de lupi care se iau după dânşii şi unde-i ajung, acolo se iau după dânşii” (S. Fl. Marian). Din lucrarea lui Avram Cristea aflăm că Maria Poenariu din Laz aminteşte de o tradiţie pe Valea Sebeşului. Astfel, de  Bobotează, gospodinele puneau într-un coş fuioarele de cânepă pentru a fi stropite de preot. Valer Butură, în volumul „Cultura spirituală românească”, vorbeşte despre practicile şi credinţele din Apuseni. În Ajunul Bobotezei se punea pe masă un blid cu grâu, pentru preot, care mai lăsa în el grăunţe pe care le stropea cu aghiazmă şi pe care gospodarul le arunca în pod peste grâul de sămânţă. Unele femei îi dădeau atunci un fuior ca să se facă cânepa înaltă şi subţire. De Bobotează, când se ieşea la râu, femeile duceau o meridare cu sare şi o doniţă nouă cu apă, pe care o puneau lângă masa unde se oficia slujba de sfinţire a apei de către preot. Din aghiazmă gustau toţi membrii familiei, iar cea care rămânea era păstrată într-o sticlă ca leac. Sarea o dădeau la animale pentru a fi sănătoase şi mănoase. La slujba de la râu preotul dezlega nunţile, când făcea şi prima strigare, aşa cum era obiceiul. Bătrânii spun că dacă în ziua de Bobotează va fi vreme frumoasă, anul va fi bogat în pâine şi peşte.

Petruţa Pop

Sărbători populare în Gerar (I)

După Sântion, pe 11 ianuarie, ţăranii îl sărbătoresc pe Cuviosul Teodosie cel Mare, protector al naşterilor, fiind  socotit între Filipi. Ziua aceasta este ţinută de femeile dornice de prunci, pentru naştere uşoară şi prunci sănătoşi, dar se mai ţine şi pentru apărare de cutremure, arsuri, ciumă, lingoare, vise rele, năluci.
Pe 16 ianuarie, aflăm în calendarul popular pe Sfântul Petru de iarnă, cel şchiop, Fulgerătoarele (Închinarea cinstitului lanţ al Sf. Ap. Petru). La această dată este „miezul iernii”, de acum se înmoaie vremea, se fac pregătiri pentru muncile de primăvară. Sărbătoarea populară se ţine în unele sate româneşti ca să nu facă pagube lupul, să fie apăraţi de boli, arsuri, dăunători. De asemenea, nu se împunge, nu se toarce, nu se sfredeleşte, nu se piaptănă, nu se împrumută, nu se dă din casă şi nu se scoate gunoiul sau cenuşa că „se prăsesc lupii”, nu se pronunţă numele lupului,  nu se mănâncă carne, în schimb se mănâncă plăcintă, se bea şi se dă de pomană.

Pe 17 ianuarie, ţăranii ţin Atanasiile sau Circovii de iarnă pentru apărare de duhuri rele, farmece, primejdii, boli, arsuri şi  lovituri. În ziua următoare, pe 18 ianuarie, în calendarul ortodox sunt pomeniţi Sfinţii Atanasie şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, zi în care în multe sate româneşti se ţine Atanasia Ciumelor, sărbătoare populară respectată de ţărani pentru apărare de ciumă, infirmităţi, bube,ameţeli, lovituri şi apărarea vitelor şi găinilor de boli. Femeile ţin această zi pentru noroc la fete, fac colaci, pâine cu zahar, turte cu unt şi colivă de pomană.

Petruţa Pop

Sântionul sau Sfântul Ioan Botezătorul

În dicţionarul etimologic, semnificaţia numelui Ioan este „cel de care Dumnezeu are milă”. Patronul spiritual al celor care poartă acest prenume este Sfântul Ioan Botezătorul. În tradiţia populară, Sfântul Ioan este naşul lui Iisus şi protectorul copiilor mici, pe care îi ajută să nu moară nebotezaţi.
În Transilvania, cei care poartă numele Ioan au o sărbătoare aparte numită Udatul Ionilor. Feciorii Ioni, îmbrăcaţi în straie tradiţionale, sunt urcaţi într-un car alegoric, purtând un steag împodobit. Animalul înhămat este şi el împodobit cu betele colorate şi în acest fel, cu toţii, sunt purtaţi până la marginea satului, la un râu. Aici, Ionii sunt „botezaţi”, astfel fiind purificaţi de relele anului trecut. După acest ritual, toţi participanţii se întâlnesc la joc, sărbătoarea încheindu-se la unul dintre Ioni, care-şi cinsteşte prietenii cu băutură şi colaci. Avram Cristea aminteşte în „Obiceiuri şi datini din judeţul Alba” că la Loman, feciorii se îmbracă în „mire” şi „mireasă”, poartă tot felul de măşti şi improvizează diferite scenete, jocuri şi păcăleli care sporesc râsul şi veselia pe unde trec.

Tot acum, în alte zone are loc „Iordănitul” sau „Tontoroiul femeilor”. Tradiţia spune că aceasta este adevărata zi a femeii, „8 Martie” fiind o invenţie a celor care locuiesc la oraş. Se crede că în această zi femeile sunt mai puternice decât bărbaţii lor, cărora azi nu le gătesc nimic şi nici nu-i ajută în gospodărie. Azi, femeile se adună acasă la o „gazdă”, fac o petrecere cu lăutari, apoi ies pe uliţă şi dacă întâlnesc în drumul lor bărbaţi, le cer câte o vadră de vin ca răscumpărare, altfel îi aruncă în râu sau îi „iordănesc” stropindu-i cu apă.

Petruţa Pop

Sărbătoarea Crăciunului în familia românească

Crăciunul este o sărbătoare a luminii, a compasiunii faţă de semeni, a clipelor de neuitat şi pline de voioşie, petrecute în mijlocul familiei. La români, Crăciunul este în primul rând momentul în care se strâng toţi membrii familiei, chiar dacă unii sunt plecaţi departe. Membrii familiei încep să se strângă pe lângă gospodina casei. Aceasta împarte sarcinile: „tu alegi orezul”, „tu toci carnea”, „tu cerni făina”, „tu ţii ligheanul la frământat” etc. Una sau două zile sunt dedicate coptului colacilor, cozonacilor, prăjiturilor. De obicei, în Ajunul şi în preziua Ajunului se pregătesc mâncărurile. Dacă la Ignat s-au făcut preparatele de porc atunci rămâne de treabă în Ajun preparatul sarmalelor, fripturii, ciorbei, salatei „boeuf”, piftiei sau răciturilor de porc. În mirosul puternic de mirodenii, mâncărurile sunt gustate doar de gospodină, dacă ceilalţi postesc, sau se fac pe negustate, existând convingerea că acestea vor ieşi mai bune decât atunci când sunt gustate.
În dimineaţa de Crăciun, primii care se trezesc sunt copiii, pentru a vedea darurile Moşului, apoi glasurile lor trezesc toată casa. Urmează micul dejun, la care participă toata familia. În dimineaţa Crăciunului toată familia merge la biserică pentru a asista la slujbă. Se întorc voioşi spre casele lor, şi urmează să ducă pomană o farfurie cu friptură de porc celor care nu au avut ce să sacrifice de Ignat.

Gospodinele încep să pună pe masa frumos decorată tot ce au pregătit mai bun pentru ziua de Crăciun: tobă, caltaboşi, piftie, sarmale, friptură de porc, cozonac, prăjituri, toate făcute cu cele mai bune ingrediente, la care se adaugă rugaciune sau macar o cruce făcută deasupra mâncărurilor la gătit şi a aluatului pus la dospit. La ţară, bărbaţii aduc lemne să pună pe foc pentru a ieşi bune copturile, sarmalele şi fripturile, apoi se ocupă de băuturile tradiţionale, ţuica fiartă cu piper şi uşor îndulcită şi nelipsitul vin fiert cu scorţişoară şi diferite plante aromatice musai servite în căni din lut, nu de alta, dar acestea păstrează savoarea băuturilor.
Odată pusă familia la masă, se face rugăciunea, şi toţi membrii familiei se bucură de bucate alese după un post lung. Voioşia trebuie să fie peste tot, în toate inimile. După ce toţi membrii s-au săturat, masa nu se strânge, se lasă chiar şi peste noapte pentru ca familia să aibă parte de un an îmbelşugat. Seara este momentul pentru musafiri. Se spune că dacă primul invitat este bărbat atunci familia va avea noroc tot anul ce va urma. Toţi invitaţii trebuie să vină cu inimile curate, cu gânduri bune şi voioşie pentru ca toate să meargă bine.
Chiar dacă Crăciunul a devenit comercial, trebuie să recunoaştem un lucru: reuneşte familia de peste tot.

Petruţa Pop

Obiceiuri populare în Undrea

Înainte de marele praznic al Crăciunului, în comunitatea sătească erau câteva zile ţinute cu sfinţenie. Pe 4 decembrie este sărbătorită Sfânta Muceniţă Varvara, protectoarea minerilor, când nu se lucrează la mină, minerii petrecând cu familiile. Sărbătoarea se mai ţine pentru ajutor la naşteri, boli, apărare de năpaste, moarte uşoară. De asemenea, nu se mănâncă porumb copt, fasole, dovleac ca să nu se facă bube. Copiii sunt „îmbărburaţi”, adică li se fac cruci pe frunte şi mâini cu miere, dovleac, să-i apere de vărsat. Pe 5 decembrie se pomeneşte Sfântul Sava, zi care se ţine să fie spor în casă şi la animale, să fie apărate de boli, dăunători şi lupi. Nu se mătură, nu se dă gunoiul afară. De asemenea, se „îmbărburează” copiii şi sunt opriţi să mănânce peşte sau fructe. Se mai dă pomană fasole fiartă, nuci, turtă caldă, vin, lână, cânepă, ca „să se îmblânzească bubele”.

Pe 7 decembrie în calendar aflăm pomenirea Sfintei  Filofteia, zi care se ţine să nu fie secetă, să fie roade bogate. Femeile nu lucrează în casă ca să aibă noroc în căsnicie şi să le fie lehuzia uşoară. În 9 decembrie, ţăranii ţin sărbătoarea Sfântul Nicolae cel Mic, pentru noroc la negoţ, protecţia morilor, a recoltei de grâu, a oamenilor de boli şi de înecuri. În 12 decembrie se ţine Sfântul Spiridon, făcător de minuni, patronul ciubotarilor, cel care păzeşte casa, dă spor câmpului, apără de boli, lovituri şi animale sălbatice. De Sfânta Lucia, pe 13 decembrie, femeile nu cos ca să nu le doară ochii, iar de Sfântul Elefterie (făcător de minuni), pe 15 decembrie, ţăranii ţin ziua ca să uşureze naşterea (moaşele), apărare de boli şi cutremure. De Sfântul Modest, protector al animalelor, pe 18 decembrie, se dă pomană făină pentru sănătate şi se botează vitele, stupii, pentru apărare şi belşug.

Petruţa Pop

Pagina urmatoare »