Ioan Lazăr, ALDE Alba: Medicii veterinari și birocrația, cea mai mare problemă pentru micii fermieri crescători de animale !

12 October 2018 20:590 comments

Președintele ALDE Alba, Ioan Lazăr susține că fermierii din țară sunt dezinformați și întâmpină greutăți la depunerea cererilor pentru subvenții APIA. Potrivit acestuia, crescătorii de animale persoane fizice întâmpină mari dificultăți din cauza medicilor veterinari și a birocrației.

„E un lucru bun că încep plățile APIA, însă este o dezinformare totală a fermierilor, atât a crescătorilor de animale cât și acelor care cultivă terenuri sau cei care depun cereri pentru subvenția pășunilor. Întâmpină mari greutăți atât la depunerea cererilor, cât și la controale”, a declarat Ioan Lazăr, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a prezentat și câteva exemple.

„Dacă pășunea, terenul de lângă o apă, lângă o vale, este băgat pentru subvenție și nu păstrează o distanță de 8 metri de albia văii nu primește subvenție pe suprafața respectivă. Dacă are norocul să dețină o suprafață mai mare pe marginea văii, e posibil să nu se încadreze cu întreaga parcelă. Foarte multe cazuri am auzit în zona Munțiilor Apuseni. În comuna Mogoș, foarte multe persoane nu au știut, iar când au venit la control le-au tăiat suprafețele respective.

Fermierii care depun cererea unică de suprafață, cei care depun agromediu pentru teren, dacă nu au platforma de beton pentru gunoi și fosa pentru dejecții nu primesc subvenția, sunt penalizați, iar dacă se adună puncte penalizare cu mai mult de 20% din valoarea totală a subvenției pierd toată subvenția”, a declarat Lazăr.

ADVERTISING

Președintele ALDE Alba a mai explicat că pentru cei cu animale, cea mai mare problemă este cu medicii veterinari.

„La animale, vina cea mai mare și cea mai mare problemă este cu medicii veterinari. Medicii veterinari sunt cei care trebuie să înscrie animalele în SNIA (Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor), ei sunt cei care eliberează adeverință, spre exemplu dacă se duce un animal, o vacă la abator, trebuie să cauți medicul veterinar să-ți dea formularul de mișcare, care costă bani, adeverință că animalul este sănătos, nu știu câți medici merg să consulte animalul. E foarte multă birocrație. Toate hârtiile acestea costă bani. Oricum, costă destul de mult să îți elibereze un asemenea formular, dar trebuie să mai ai și norocul să-ți răspundă medicul veterinar la telefon sau să-l găsești la cabinet. (…)

Ca să înregistrezi un nou născut la evidența populației este floare la ureche față de înregistrarea unui animal în SNIA. Ca să primești subvenție trebuie să fie animalul înregistrat în SNIA. E o adevărată aventură să primești autorizație pentru un taur.

Deși din cunoștințele mele, legea îți permite ca un simplu fermier să poți să faci identificarea animalului și să îți eliberezi formularul de mișcare. În județul Alba nu se poate asta, de ce nu știu”, a mai declarat Ioan Lazăr.Lazăr susține că în aceste condiții, tot mai mulți mici fermieri din comunele și satele din țară vor renunța la creșterea animalelor, pentru că dacă nu primesc subvenție este foarte foarte greu să câștige de pe urma unui animal.(preluare Alba24)

Leave a Reply

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com