ArtFEST100

9 November 2018 16:020 comments

ArtFEST100 va reuni, la Alba Iulia, un număr de 100 de artiști din România și din străinătate în cadrul unui eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, prin sloganul „Arta ne (re)UNEȘTE la Alba Iulia.

Între 8 și 11 noiembrie se vor desfășura activități artistice interactive, deschise gratuit atât pentru artiști, cât și pentru albaiulieni și turiști, iar in perioada 12 Noiembrie- 5 Decembrie, toate lucrările realizate vor face obiectul unei expoziții deschise. Cetatea Alba Carolina se va transforma astfel într-o autentică galerie de artă în aer liber, fiind populată de artiști plastici care vor realiza picturi tematice, fotografi care vor imortaliza momente reprezentative din cadrul evenimentelor şi muzicieni care vor antrena atmosfera festivalului cu piese îndrăgite de marele public.

Invitații speciali ai festivalului, marii pictori români Nicolae Maniu şi Ovidiu Avram, vor fi alături de tinerii artişti pentru a le împărtăși din experiența lor. În cadrul evenimentului, va fi organizată o expoziție personală semnată de Ovidiu Avram, prima de acest gen la Alba Iulia.

Artiștii vor putea fi văzuţi lucrând „pe viu”, în spațiile dedicate din cadrul Galeriilor de la Poarta a III-a a Cetăţii, care vor fi accesibile publicului larg. Tot în cadrul festivalului, la Muzeul Museikon, vor avea loc workshopuri de pictură dedicate copiilor şi coordonate de persoane specializate. Fotografii vor căuta să surprindă cele mai inedite cadre pe care le regăsesc în tematica propusă.

Evenimentul își propune sa (re)unească artiști de pretutindeni care să interacționeze prin artă, să dezbată teme de interes comun şi să stabilească direcții pentru posibile colaborări. Cetatea Alba Iulia – cea mai mare scenă deschisă din România – va fi gazda tuturor evenimentelor (Muzeul Principia, Galeriile de la Poarta a III-a, Framm`s, Gothic, Museikon, La Poartă, Hotel Cetate).

Festivalul va găzdui şi un eveniment caritabil duminică, 11 noiembrie, în care lucrările vor fi licitate, scopul fiind realizarea unei donații către Centrul Maria Beatrice (www.mariabeatrice.ro). Sumele strânse vor contribui la finalizarea lucrărilor de construcție a celui mai mare spital de pediatrie destinat copiilor cu dizabilități din România.

Fii în pas cu noutățile despre festival aici.

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com