Barbat din Stremt amendat pentru ca a fumat intr-un bar din Alba Iulia

20 March 2017 14:240 comments

Sâmbătă, 18 martie, o patrulă de intervenţie mixtă formată dintr-un jandarm şi un poliţist a surprins un bărbat în timp ce fuma liniştit într-un bar din Alba Iulia.

Bărbatul (B. V. în vârstă de 62 de ani, din comuna Stremţ, judeţul Alba) a refuzat să-şi stingă ţigara chiar dacă patronul barului l-a avertizat cu privire la încălcarea legii.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 349 /2002 art. 3 pct. 1 şi sancţionată de art. 10 lit. a) din aceeaşi lege cu modificările şi completările ulterioare.

„Bărbatului i-au fost explicate pe îndelete consecinţele pe care le-a avut fapta sa, în final acesta recunoscând că a greşit şi că regretă fapta comisă”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Alba.

„Recomandăm cetăţenilor să evite acest tip de conduită, să semnaleze prompt prin apel la 112 situaţiile de genul celei evidenţiate mai sus şi îi asigurăm că jandarmii vor interveni oportun în toate cazurile în care vor fi solicitaţi”, ne anunţă Ofiţerul responsabil cu Informarea, Relaţiile Publice şi Relaţiile cu Publicul din Jandarmeria Alba, slt. Marius Ştefan.

Tags:

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com