Biletele de tren online, cu până la 40% reducere!

24 July 2012 17:340 comments

Din data de 30 iulie, beneficiarii Cardului TrenPlus vor putea cumpăra online bilete de tren, cu reducere de 25% , la care se mai pot cumula şi reducerile acordate prin serviciul de cumpărare bilete CFR Online (până la 15%). Cardul poate fi procurat de la staţiile sau agenţiile de voiaj CFR, la preţul de 80 lei, în baza unei cereri scrise. Acesta are o perioadă de valabilitate de un an, este nominal şi netransmisibil şi permite efectuarea unui număr nelimitat de călătorii.
În ultimii ani, vânzările biletelor online au înregistrat o creştere importantă. Conform statisticilor, în acest an numărul călătorilor care apelează la serviciul Bilete CFR Online este de peste 10 ori mai mare, faţă de 2010.
Dacă în 2010, aproximativ 9.600 de pasageri alegeau această variantă de cumpărare, în aceeaşi perioadă a lui 2011 – numărul acestora s-a dublat, iar în 2012, numai în primele şase luni, peste 36.000 pasageri au ales varianta de cumpărare online a biletelor de tren.
Pentru cumpărarea biletelor prin intermediul serviciului de cumpărare bilete CFR Online, clienţii trebuie să se înregistreze pe site-ul www.cfrcalatori.ro, să completeze toţi paşii indicaţi pe platformă, să aleagă destinaţia unde vor să ajungă şi să finalizeze plata. După ce tranzacţia este confirmată, clientul primeşte pe e-mail varianta electronică a biletului de tren, care nu trebuie obligatoriu tipărită, identificarea având loc pe baza unui act de identitate şi a ID-ului de bilet.
Termenul minim de cumpărare al biletelor CFR online este de 24 ore. Oricare utilizator de internet are posibilitatea de a cumpăra bilete la toate trenurile care circulă cu regim de rezervare (InterCity – IC, InterRegio -IR, Regio Expres – RE) în trafic intern, la preţ întreg, copil, elev sau student, bilete dus-întors, minigrup 2 – 5 sau bilete cu reducere la cumpărarea cu anticipaţie de 6 – 30 zile.
Mai mult, la achiziţionarea biletelor online, CFR Călători acordă o reducere de 5% la orice bilet cumpărat online. Plata se poate efectua cu orice tip de card acceptat la achiziţionarea online a biletelor de tren. Până la data de 30 august 2012, la plata cu card MasterCard sau Maestro, pasagerii beneficiază de o reducere de 15%. Reducerile de 5% sau de 15% se acordă la suma finală.

Crinela Toader

Leave a Reply