Căruţe încărcate cu lemn furat, oprite de jandarmii blăjeni.

5 February 2018 20:270 comments

În perioada 03.02. – 04.02. a.c. în urma a două acţiuni specifice, având ca scop prevenirea furturilor de masă lemnoasă, efectuate de către jandarmii municipiului Blaj, au fost depistate un număr de 8 persoane care transportau material lemnos fără a avea asupra lor documente justificative și au fost aplicate un număr de 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 8000 de lei în conformitate cu Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

 

Totodată au fost confiscate aproximativ 4 metri cubi de material lemnos de esență carpen și stejar precum și atelaje de tranport și un motefierăstrău, care au fost predate ocolului silvic responsabil de zonă. Persoanele au fost depistate pe raza pădurilor Cărbunari și Căneda iar prejudiciul produs de cele 8 persoane este în valoare de 1393 de lei.

 

Ca de fiecare dată, recomandăm celor care au cunoștință de astfel de fapte să le semnaleze în continuare cu aceeași promptitudine și îi asigurăm de întreaga noastră disponibilitate de intervenție pentru depistarea și sancționarea vinovaților.

 

 

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com