De Ziua Nationala a Romaniei, Jandarmii sunt la datorie!

29 November 2017 21:180 comments

Peste 250 de jandarmi vor acţiona pe întreg teritoriul judeţului Alba, cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, cu misiunea de a asigura buna desfăşurare a activităţilor şi siguranţa participanţilor la manifestările organizate cu această ocazie. Aproape jumătate sunt încadraţi la Gruparea de Jandarmi Mobilă “ Regele Ferdinand I” – Târgu-Mureş, iar 50 dintre aceştia vor participa la parada militară.

 

Pe timpul tuturor manifestărilor dedicate Zilei Naţionale, efective din cadrul Jandarmeriei Alba şi Grupării de Jandarmi Mobilă “ Regele Ferdinand I” – Târgu-Mureş, alături de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba și Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Alba vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor, cu misiunea clară de a asigura și menține ordinea și liniștea publică şi de a veni în sprijinul celor aflaţi în nevoie. Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale este un deziderat deosebit de important al structurilor Ministerului Afacerilor Interne, iar acestea sunt pregătite şi gata să intervină în cel mai scurt timp pentru gestionarea oricăror situaţii apărute în spațiul public sau pentru restabilirea ordinii publice, în cazul în care aceasta va fi tulburată.

În Alba Iulia, Jandarmeria, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne va participa la parada militară cu 50 de jandarmi, 9 autospeciale de transport, intervenţie şi executare a unor acţiuni speciale (Dacia Logan, Dacia Duster, Opel Movano). Efectivele participante la paradă vor fi echipate cu ținuta de reprezentare, cu ţinuta de misiune, cu echipament special de protecţie şi intervenţie şi cu diverse categorii de armament.

În scopul preîntâmpinării apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite, supunem atenţiei tuturor celor care vor participa la aceste manifestări să se conformeze indicaţiilor organizatorilor şi forţelor de ordine, să aibă un comportament civilizat, să evite consumul excesiv de alcool, să nu deţină arme de orice fel, artificii sau petarde, să nu arunce obiecte către scenele organizate şi să semnaleze în cel mai scurt timp orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.

De asemenea, pentru evitarea unor situaţii neplăcute le recomandăm să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia. Totodată, le solicităm să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să nu forţeze cordoanele de ordine constituite, să acorde sprijin forţelor de ordine dacă sunt solicitaţi şi să ţină cont că manifestările obscene, care contravin normelor legale de convieţuire în societate, vor fi sancţionate.

În final, indicăm participanţilor să recurgă doar la modalităţi legale pentru rezolvarea eventualelor divergenţe, cele mai facile fiind solicitarea ajutorului structurilor Ministerului Afacerilor Interne prezente la această sărbătoare şi apelarea  numărului unic de urgenţe 112.

                                        

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com