Dupa ce a fost caterisit pentru pedofilie, Cristian Pomohaci vrea sa revina la straiele… preotesti

22 August 2017 14:460 comments

Cristian Pomohaci a contestat excluderea din preoţie şi aşteaptă, se pare, decizia Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza.

„Cristian Pomohaci a depus apel. Trebuie întâi ca şeful instituţiei să primească toată corespondenţa. A fost plecat la Sinod. Dacă ne-o repartizează, verificăm şi, dacă întruneşte condiţiile pentru a putea fi acceptat, se propune ierarhului aprobarea în lista pentru judecată. Procedura aceasta este”, a declarat preotul Corneliu Voinea, inspectorul eparhial al Mitropoliei Ardealului.

Corespondenţa lui Cristian Pomohaci cu Mitropolia de la Sibiu se află la Secretariatul eparhial.

Preotul Corneliu Voinea explică: „Vom cere dosarul care a stat la baza judecării de la Alba Iulia. Toate acestea vor dura ceva timp pentru că dosarul trebuie multiplicat şi trimis la toţi judecătorii, care nu sunt în Sibiu, fiind Consistoriu Mitropolitan, fiecare eparhie are un reprezentant, la Oradea, la Sfântu Gheorghe, la Deva, la Alba şi unul la Sibiu, preşedintele. Va trebui, în termen de o lună, stabilită judecată, ca să aibă timp oamenii să fie înştiinţaţi şi să fie judecat dosarul. Am înţeles că dosarul este voluminos la Alba Iulia şi dacă îl trimit, trebuie studiat de toată lumea”.

În cazul în care va fi judecat de tribunalul preoţesc de la Mitropolia Ardealului de la Sibiu, Cristian Pomohaci va fi citat să se prezinte, dar ştim că acesta a refuzat să se prezinte la câteva din citările făcute de Arhiepisocpia de Alba Iulia, unde a fost judecat iniţial.

Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iulia l-a caterisit pe Cristian Pomohaci în ziua de 28 iulie 2017, în absenţa preotului acuzat de pedofilie.

Tags:

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com