Eveniment: Varujan Vosganian si Daniel Cristea-Enache la Targul de Carte

20 mai 2017 10:494 comments

Sâmbătă, 20 mai, ora 14.00, Târgul de Carte „Alba Transilvana” de la Alba Iulia va găzdui un eveniment literar.

În spaţiul evenimentelor din Târgul de Carte va avea loc întâlnirea cu Varujan Vosganian şi Daniel Cristea-Enache.

Cei doi vor lansa cărţile:
Varujan Vosganian, Copiii războiului, Editura Polirom
Daniel-Cristea Enache, Aproape liber, Editura Curtea Veche

Moderatorul întâlnirii este Cristina Smadea.

Organizatorii precizează despre scriitorul de origine armeană: „Varujan Vosganian s-a născut în Oltenia dintr-o familie de etnie armeană, însă și-a petrecut copilăria la Focșani, iar astăzi îl aflăm în tumultuoasa capitală. Chiar dacă este absolvent al Academiei de

Studii Economice și al Facultății de Matematică, ambele din București, este considerat un excelent poet și prozator. Numeroase sunt premiile pe care le-a obținut sau la care a fost nominalizat, în țară sau în străinătate,  atât pentru volumele de versuri, cât și pentru romanele sau povestirile sale.

„Scriu pentru că mi-e frică de moarte. Nu atît de moartea trupului meu, cît de moartea ideilor mele, care n-au nici o vină că sălăşuiesc într-un vas pieritor. Demenţa din jur nu este un obstacol, ci un imbold. Scrisul apără, e un adăpost. Nu e un adăpost confortabil. Sufletul unui creator e ca o cetate care se asediază pe sine, încît nu mai ştii, între om şi scriitor, cine de cine se apără, cine pe cine cucereşte.”

În ceea ce-l priveşte pe Daniel Cristea-Enache, unul din cei mai importanţi critici literari români de astăzi: „Daniel Cristea-Enache a absolvit ca șef de promoţie Facultatea de Litere a Universităţii București. Din 2005 este doctor în Filologie (summa cum laude) al acestei universităţi, cu o teză despre Ion D. Sîrbu. În prezent este conferenţiar la Facultatea de Litere, Universitatea București, director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România și cronicar literar la revista ”România literară”. Este membru al Grupului pentru Dialog Social, redactor asociat la „Revista 22” și co-fondator al platformei online Literatura de azi. Are o familie fără de care nimic din ce a făcut n-ar fi avut sens.

„Textele din Aproape liber acoperă șapte ani în care, într-un fel sau altul, mi-am exprimat opinia în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. Nu e aceasta, meseria unui critic literar; dar este o datorie de cetățean pe care am înțeles să mi-o fac”.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com