INFRACTIUNI RUTIERE

11 August 2018 20:200 comments

Poliţiştii Secţie 7 Poliţie Rurală Sebeş, împreună cu RAR –ul, au acţionat, pe DN 67 C, pentru prevenirea accidentelor rutiere datorate stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor. Au fost identificate 13 autovehicule cu defecţiuni.

 

La data de 9 august 2018, între orele 09.00 – 13.30, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe DN 67 C, o acţiune ce a avut ca scop pentru depistarea şoferilor care circulă, pe drumurile publice, cu autoturisme care nu corespund din punct de vedere tehnic, pentru circulaţia în condiţii de siguranţă.

 

Cu această ocazie au fost verificate 40 de autovehicule, la 13 din ele fiind identificate diverse defecţiuni tehnice. Conducătorii acestora au fost sancţionaţi contravenţional, iar complementar, în 5 situaţii, s-a dispus reţinerea certificatului de înmatriculare.

 

Alţi 23 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru alte abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.

 

Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 17.685 lei.

 

 

Infracțiune rutieră

 

La data de 9 august 2018, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, în timp ce acţionau pe DN 67 C, pe raza localităţii Sebeşel, au oprit un autoturism ce era condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Şugag, cu viteză peste limita legală.

 

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere corespunzător categorie din care face parte autoturismul, motiv pentru care, pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „conducere, pe drumurile publice, a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana al cărui permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul”.

Amplasarea radarelor în perioada 11 – 13 august 2018

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Cîmpeni – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac                      

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com