Jandarmii albaiulieni printre copiii Gradinitei Dumbrava Minunata

25 mai 2017 10:022 comments


Miercuri 24 mai a.c., timp de aproape două oră, jandarmii albaiulieni s-au aflat în mijlocul preșcolarilor și cadrelor didactice, la Grădinița „Dumbrava Minunată” din Alba-Iulia în cadrul programului național Școala Altfel „Să știu mai multe, să fiu mai bun”.

Pentru început jandarmi din cadrul Detașamentului I Mobil și Serviciului Ordine și Siguranță Publică, le-au explicat copiilor pe înțelesul lor, rolul și atribuțiile Jandarmeriei Române în asigurarea unui climat de ordine și liniște publică, după care a fost prezentat un material video despre exercițiile demonstrative specifice jandarmilor.

În cea de-a doua parte au fost prezentate copiilor o parte din materialele și tehnica de intervenție specifice jandarmilor, după care cei mici nu s-au lăsat pâna nu au probat toți echipamentele specifice jandarmilor.

La sfârșitul activităților desfășurate copii s-au arătat deosebit de încântați de ce au văzut și au promis că vor deveni jandarmi când vor fi mari iar cadrele didactice au transmis mulțumiri și aprecieri jandarmilor albaiulieni pentru activitatea desfășurată.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi Relaţii cu publicul – Slt. Marius-Adrian Ştefan

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com