Negrut crede ca PSD face pasi importanti spre dictatura!

28 July 2018 09:000 comments

Ultimele evenimente petrecute pe scena politică românească mă duc tot mai mult cu gândul la perioada dinainte de 1989, când comuniştii erau în tot şi în toate. Controlau tot, conduceau tot, distrugeau tot ce nu le convenea. Demnitatea umană, personalitatea, conştiinţa erau pericole de moarte pentru liderii de atunci, iar democraţia nu valora nimic.

Poate părea nefirească abordarea mea, dar iată că în anul în care sărbătorim 100 de ani de existenţă ca stat suntem conduşi de un partid al cărui osatură este consolidată de urmaşii comuniştilor. Suntem guvernaţi de cei şcoliţi de Cozmâncă şi Iliescu şi de cei pentru care democraţia nu este un principiu constituţional, ci o opţiune. Este memorabilă fraza rostită de doamna Dăncilă, al treilea prim-ministru al PSD, căci al României mi-e greu să spun, care spunea de la tribuna Parlamentului citez ,, vom reduce democraţia în România”. Gura păcătosului adevăr grăieşte spune o vorbă din popor, dar PSD nu se dezminte şi prin acţiunile sale îi dă dreptate doamnei Dăncilă care a scăpat porumbelul. Fie că vorbim de modificări ale legilor justiţiei în interesul personal al unora sau altora sau interese de grup ale PSD, fie că vorbim de controlul total asupra unor instituţii ale statului pe care le consideră nişte feude proprii, fie că vorbim despre încercarea de distrugere a democraţiei politice prin racolarea de parlamentari şi presiuni asupra aleşilor locali, care au curajul să le fie adversari, PSD ne îndreaptă spre o dictatură.

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com