Paraclisul tinereții la Șard

12 March 2018 19:290 comments

Grupul de Iniţiativă pentru Tineret al Protopopiatului Ortodox Alba Iulia în parteneriat cu Parohiile ortodoxe de pe raza comunei Ighiu şi Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu invită tinerii de pe raza comunei Ighiu la Paraclisul tinereții.

Acţiunea va avea loc joi 15 martie şi va debuta de la ora 18.00, la biserica parohiei Șard, județul Alba, cu oficierea slujbei Paraclisului Maicii Domnului, de către tineri. Slujba va fi oficiată de către preotul Teofil Slevaș, protopop al Alba Iuliei, înconjurat de preoții de pe raza comunei Ighiu, iar ineditul evenimentului este faptul că tinerii înșisi vor citi toate textele slujbei la lumina mistică și liniștitoare a lumânării ajutați de animatorii voluntari ai Grupului de Iniţiativă pentru Tineret al Protopopiatului Ortodox Alba Iulia. La finalul serii preotul profesor Florin Botezan, din Alba Iulia, va pune la sufletul tinerilor un cuvânt despre trăirea autentică a vieții creștine. 

Acest gen de preocupări ale Bisericii Ortodoxe are ca și scop acordarea atenției cuvenită tinerilor în biserica localității lor și să ofere redobândirea acelei simplități a chemării: Vino și vezi!, a stârnirii curiozității și a accentuării faptului că în Biserică te întâlnești cu Cel pe care lumea nu Ți-l oferă, adică te întâlnești cu Hristos și mai mult decât atât ți se oferă ceea ce în tumultul lumii nu primești niciodată, adică împărtășirea reală cu Hristos.

Ca să putem vorbi de tineri în Biserică, trebuie să fim ancorați într-o serie de activități care-i arată pe tineri ca și parte activă a vieții parohiale (slujbe și spovedanie, cateheză, seri de film și discuții, excursii și tabere, jocuri și activități sportive, etc).

Rolul Grupului de Iniţiativă pentru Tineret al Protopopiatului Ortodox Alba Iulia este acela de a ajuta parohiile atât cele de la oraș cât și cele de la sat să-și cunoască tinerii și să-i includă activ în viața cotidiană parohială și să creeze un sentiment real al apartenenței acestora la familia comunitară, care este parohia. 

Acțiunea este parte integrantă a unui proiect care a început la Zlatna și Alba Iulia, în ultimele luni, și acum continuă în mediul rural, arătând totodată că unitatea în rugăciune este în duhul unității de credință plăsmuită în ființa neamului românesc și este în consens cu manifestările desfășurate în Patriarhia Română în Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918.

Pr. Tudor Man

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com