Parlamentarii PDL-PNL Alba merg degeaba la serviciu

20 decembrie 2018 22:460 comments

Parlamentarii PDL-PNL Alba merg degeaba la serviciu, din păcate aceștia nu știu că Parlamentul României a adoptat, încă din luna martie 2018, Legea privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba.

Chiar dacă legea este în vigoare din martie 2018 și produce efecte ( peste 370 de persoane beneficiază de acestă lege, orașul Teiuș putând executa lucrări de carte funciară și amenajarea teritoriului), absorbiți mereu de alte activități parlamentarii PNL din Alba ajung să se comporte ca niște bufoni în camera deputaților și nu mai sunt atenți la repertoriul legislativ.

Domnii deputați PNL din Alba, în loc să fie preocupați de soarta cetățenilor din orașul Teiuș și să fie atenți la lucrările comisiilor din care fac parte, toarnă neadevăruri de la pupitrul Camerei Deputaților, în încercarea disperată de a mai fi preluați de presa de partid.  Ar putea lua exemplu de la colegul lor din PDL Alba, domnul Alexandru Pereș, care știe ce legi inițiază și votează și care i-ar putea introduce, chiar și așa târziu, în ceea ce înseamnă statutul de parlamentar.

Rolul parlamentarilor este să reprezinte cetățenii și să voteze legi benefice pentru ei și familiile lor nu să stea cu cartelele scoase din aparatul de vot și să nu voteze legi precum: Legea pensiilor, Legea zootehniei, Legea muntelui, Legea locuitorilor Munților Apuseni și multe alte legi benefice României.

 

 

Birou de presă PSD ALBA

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com