Politistii din Alba Iulia si Sebes au recuperat doua masini furate

12 October 2017 16:300 comments

Miercuri, 11 octombrie, poliţiile municipiilor Alba Iulia şi Sebeş au fost sesizate de către doi cetăţeni, cu privire la faptul că, în noaptea precedentă, din curtea locuinţei, respectiv din faţa unui service auto, au dispărut două autovehicule.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că primul autoturism fusese lăsat, de către proprietar, cu cheile în contact în faţa locuinţei, iar cheile celui de-al doilea autoturism fuseseră lăsate în interiorul unui atelier de reparaţii auto din municipiul Sebeş, loc din care maşina a dispărut.

În după amiaza zilei de miercuri, 11 octombrie, poliţiştii din Sebeş au găsit autoturismul furat din Alba Iulia, abandonat, pe un teren agricol de la marginea municipiului Sebeş. Al doilea autoturism a fost găsit pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Alba Iulia.

Poliţiştii au motive întemeiate să creadă că cele două autoturisme au fost sustrase de aceeaşi persoană şi a fost stabilit şi un cerc de bănuiţi de comiterea furturilor. Cercetările sunt continuate.

Tags:

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com