POLITISTII DIN ALBA-PERMANENT DE VEGHE!

21 June 2018 21:400 comments

Cercetat pentru delapidare

 

Reprezentantul unei societăţi comerciale, specializată în tranzacţii imobiliare, a fost reţinut de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din IPJ Alba, după ce ar fi delapidat peste 80.000 de lei. Urmează să fie cercetat sub control judiciar.

 

La data de 19 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un bărbat de 39 de ani, din Alba Iulia, bănuit de delapidare.

 

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2013 – 2017, bărbatul, având calitatea de asociat al unei societăţi comerciale ce are ca şi obiect de activitate intermedierile imobiliare, ar fi încasat diverse sume de bani de la clienţii societăţii, iar ulterior,    şi-ar fi însuşit, pe nedrept, din casieria societăţii, suma de 86.000 de lei,.

 

 În cursul zilei de azi, 20 iunie, bărbatul a fost prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia care au dispus cercetarea sa sub control judiciar.

 

Scutul pădurii

Aproape 22 de metri cubi de material lemnos au fost confiscaţi de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, în urma unui control efectuat la o societate specializată în comercializarea materialului lemnos din Abrud.

 

La data de 19 iunie a.c., polițişti specializaţi în combaterea delictelor silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică al IPJ Alba, împreună cu  reprezentanți ai Gărzii Forestiere Județene Cluj și ai Direcţiei Silvice Alba, au făcut verificări la o societate comercială din Abrud, specializată în comercializarea materialului lemnos.

 

Cu ocazia controlului, s-a constatat că reprezentanții societăţii nu a putut prezenta documente legale de proveniență pentru 21,8 metri cubi de material lemnos.

 

Faţă de reprezentantul societăţii a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171/2010 privind contravenţiilor silvice, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată.

 

 

Cercetat pentru conducere fără permis

 

La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 03.45, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au depistat pe un bărbat de 32 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

 

Amplasarea radarelor în data de 21 iunie 2018

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Cîmpeni – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac    

                                                 

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com