Sahistii din Alba, rezultate bune la Cupa Salina Turda

22 iunie 2017 17:262 comments

În perioada 17-20 iunie Salina Turda a găzduit un festival internaţional de şah pentru juniori, eveniment aflat la a treia ediţie.

La eveniment au participat peste 150 de copii din România şi Republica Moldova.

Cupa Salina Turda este singura competiţie şahistă din România care se desfăşoara în subteran, într-unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România.

În vârstă de doar 6 ani, albaiulianul Alexandru Măcăleţ a reuşi să câştige turneul de începători – al treilea din palmaresul său, după succesele obţinute la Deva şi Cluj-Napoca. Albaiulianul a câştigat toate cele 5 partide jucate la grupa sa de vârstă.

O altă reuşită în grupele pentru copii nelegitimaţi a fost obţinută de Tudor Topală (8 ani) – locul 1 la categoria sa de vârstă, iar Antonia Stremţan (9 ani) a obţinut locul 2.

Bune au fost şi evoluţiile juniorilor din Alba care au evoluat în grupele pentru copii legitimaţi: Arion Ilie (13 ani), George Pleşa (9 ani), Andrei Simina (8 ani) şi Alexandru Simina (7 ani) care au obţinut câte 4 puncte din 7 meciuri jucate împotriva unor adversari mult mai experimentaţi, ne spune antrenorul albaiulian Marius Ceteraş.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com