Taximetristii din Alba luati la puricat de politisti

28 June 2017 15:100 comments

Marţi, 27 iunie 2017, poliţiştii rutieri din judeţul Alba, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român, au desfăşurat pe raza întregului judeţ o acţiune având ca scop verificarea modului în care este respectată legislaţia rutieră şi cea specifică transportului de persoane, în regim taxi precum şi verificarea stării tehnice a autovehiculelor folosite.

Oamenii legii au controlat 74 de taximetre, iar 23 de taximetrişti au fost sancţionaţi pentru diferite nereguli. Dintre amenzi, 22 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice şi una la Legea 38 din 2003 privind taximetria.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat un conducător de taxi sub influenţa băuturilor alcoolice, doi care au depășit limita legală de viteză şi doi care au condus autovehicule cu defecţiuni tehnice.

De asemenea au fost reţinute un certificat de înmatriculare şi un permis de conducere, iar valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 7.975 lei.

Tags:

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com