VITEJII DIN TEIUS!

1 septembrie 2015 04:180 comments

Scandal cu înjurături, îmbrânceli şi o tarabă răsturnată. S-a întâmplat duminică, 30 august, la

Teiuş, iar conflictul a fost aplanat de un echipaj de jandarmerie.

Veniţi la Teiuş pentru a desfăşura acte de comerţ, trei teleormăneni s-au certat între ei

deoarece fiecare dorea să-şi amplaseze taraba într-un vad cât mai bun. Deşi sunt rude, acest fapt nu i-

a împiedicat să se înjure, să se ameninţe cu acte de violenţă şi să se îmbrâncească, totul petrecându-

se în văzul trecătorilor şi participanţilor la Zilele Oraşului Teiuş. Pe timpul scandalului un stand, pe

care erau expuse spre vânzare diferite produse, a fost răsturnat şi doar intervenţia oportună a unui

echipaj de jandarmerie care asigura măsurile de ordine în zonă a împiedicat amplificarea

conflictului. Cei trei au fost identificaţi a fiind Eduard B. ( 38 de ani), Daniel B. ( 35 de ani ) şi Doru

A. ( 37 de ani), li s-a expus norma legală pe care au încălcat-o şi au fost sancţionaţi contravenţional

cu amendă în valoare totală de 600 lei.

Reamintim cetăţenilor să nu profereze în public injurii, expresii jignitoare, vulgare sau

ameninţări cu acte de violenţă deoarece, prin aceasta, încalcă regulile de convieţuire socială statuate

de lege şi riscă să fie sancţionaţi contravenţional cu amendă cuprinsă între 200 lei şi 1.000 lei. În

plus, atragem atenţia că dacă astfel de fapte sunt săvârşite în incinta unei instituţii de învăţământ, a

unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane

defavorizate, amenda este mult mai mare, fiind cuprinsă între  1.000 lei şi 3.000 de lei.jandarm-1358068110-600x400

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com