Fundaţia Inter-Art Aiud expune în Haiti

12 November 2012 15:400 comments

l Iulian Brok

În perioada 20 noiembrie-2 decembrie 2012 în Haiti va avea loc prima ediţie a Taberei Internaţionale de Arta Plastică, eveniment coordonat de artistul haitian Patrick Cauvin. Acesta este o prezenţă constantă la Tabăra Internaţională de Artă Plastică INTER-ART, eveniment organizat în fiecare an la Aiud.
În Haiti Fundaţia Inter-Art Aiud va fi prezentă prin artiştii Ştefan Balog şi Robert Lixandru. Cei doi sunt invitaţi atât în calitate de artişti cât şi în calitate de consultanţi privind organizarea evenimentului care reprezintă o premiera absolută pentru Haiti şi foloseşte drept model tabăra de artă găzduită an de an de oraşul Aiud.
Din programul oficial al taberei haitiene face parte şi o expoziţe personală semnată de Ştefan Balog, expoziţie care – conform organizatorilor – va fi prima expoziţie personala în Haiti a unui artist din România.
După închiderea manifestarii din Haiti, cei doi reprezentanţi Inter-Art vor face o escală de două zile la New York, unde vor avea mai multe întâlniri oficiale privind organizarea celei de a doua expoziţii la Sediul Naţiunilor Unite. Aici în septembrie 2013 va avea loc o expoziţie de mail art, unde în premieră mondială vor expune artişti din toate cele 193 de ţări membre ONU.

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com