Un tânăr din Petreşti şi-a ameninţat vecinii cu o coasă şi un cuţit

29 iulie 2013 10:300 comments

cutit_manaPoliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată, sâmbătă, prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, în faţa unui bloc de pe strada Energiei din Petreşti, între doi bărbaţi, s-a produs un scandal.
La locul evenimentului s-au deplasat o patrulă de siguranţă publică şi una de jandarmi, care au constatat că între B.N., de 35 de ani şi vecinul acestuia, G.M.R., de 24 de ani, pe fondul consumului de alcool, s-a produs un conflict spontan în timpul căruia G.M.R. a fost ameninţat cu un cuţit şi cu o coasă.
Faţă de B.N., poliţiştii au întocmit actele premergătoare cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii de „port fără drept, în locurile si împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică a cuţitului, pumnalului, șișului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire”, faptă prevăzută şi pedepsită de art.2, pct.1 din Legea 61/1991.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com