PROTOCOALE LOVITE DE NULITATE

1 July 2018 08:030 comments

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a declarat, vineri, la Alba Iuliacă,  în cazul în care se va constata că nu a existat o semnătură a unei persoane care să reprezinte instituţia pe protocolul încheiat în 2009 între instanţa supremă, Parchetul General şi SRI, atunci se pune problema nulităţii acestuia, nulitate care are efecte retroactive.

Aceste protocoale au fost desecretizate. Deci, eu nu cunosc care a fost iniţial raţiunea pentru care au fost încheiate. Nu o cunosc, de altfel, nici preşedinţii în funcţie de la acea vreme ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.  Efectele protocoalelor au fost invocate în proceduri disciplinare, în proceduri penale. Am înţeles că există şi sesizări în ceea ce priveşte chiar nulitatea acestor protocoale”, a afirmat Cristina Tarcea.

Preşedintele ICCJ a apreciat că „problemele sunt mult mai complicate”.Pentru că (…) există o sesizare prin care să se clarifice problema semnăturii acestui protocol. Dacă, ştiu eu, se va constata că susţinerile sunt reale şi că nu a existat o semnătură de către o persoană care să reprezinte Înalta Curte pe acel protocol, se pune problema nulităţii.
Nulitatea are efecte retroactive, adică discuţiile sunt multe şi, până când nu se vor clarifica toate aceste lucruri, nu putem adopta o poziţie de principiu”, 
a conchis Cristina Tarcea.Săptămâna trecută, preşedintele ÎCCJ a trimis o sesizare Parchetului General, pentru a se verifica dacă au fost săvârşite infracţiuni de fals la încheierea protocolului de cooperare ÎCCJ-PG-SRI, cu referire la semnătura lui Nicolae Popa, fostul preşedinte al instanţei supreme.

După publicarea formei declasificate a documentului, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la acea dată a susţinut public că, deşi semnătura de pe înscris este a dumnealui, nu a semnat un astfel de înscris şi nici nu a negociat protocolul în discuţie.
La data de 19 iunie 2018, am avut o întâlnire la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu Nicolae Popa, fostul preşedinte al Instanţei supreme.
În cadrul discuţiilor purtate, domnul profesor mi-a relatat că semnătura de pe document îi aparţine, nu o contestă, dar că nu l-a semnat, pentru că, începând cu data de 1 septembrie 2009 nu şi-a mai exercitat prerogativele de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 De asemenea, mi-a relatat că nu cunoaşte condiţiile în care a fost discutat sau negociat protocolul şi că nici nu a desemnat o persoană anume din cadrul Instanţei supreme pentru a purta astfel de discuţii sau negocieri.

Având în vedere faptul că împrejurările relatate conduc spre ideea că protocolul de cooperare s-ar fi încheiat în condiţiile săvârşirii unor infracţiuni de fals, în temeiul dispoziţiilor art. 291 din Codul de procedură penală, vă transmit prezenta sesizare urmând ca, în urma verificărilor pe care le veţi efectua, să stabiliţi dacă există indicii că în cauză au fost săvârşite infracţiuni şi să apreciaţi dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a vă sesiza din oficiu, conform art.292 din Codul de procedură penală”, se arată în sesizare.

 

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com