PAMFLETUL ZILEI: PSD-UN PARTID DE MAIMUTE!

10 October 2018 20:510 comments

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a admis miercuri că în înregistrările care au apărut în presă a folosit expresia “PSD, un partid de maimuţe”, dar a precizat că se include şi pe el în categoria celor care s-au comportat în acel fel, iar formula a folosit-o pentru a arăta “ridicolul situaţiei”. 

 
 
 

“Când am folosit acea expresie (n.r. – PSD, un partid de maimuţe), am folosit-o ca o tuşă care să arate ridicolul situaţiei şi mă includ şi eu în categoria celor care s-au comportat în acel fel (…). Am explicat aseară, într-o intervenţie telefonică, că sunt lucruri pe care eu le-am spus în întâlnirile cu activul de partid din judeţ, am avut mai multe întâlniri după Comitetul Executiv Naţional (CExN) în cadrul cărora, la solicitarea colegilor mei, le-am dat explicaţiile necesare legat de cele 18 puncte din scrisoare. Ce am spus eu în întâlnirile respective este şi ceea ce am spus şi în CExN.

Poate cu o anumită tuşă care a subliniat un anumit tip de comportament. Când am spus despre comportamentul nostru legat de desemnarea doamnei Sevil Shhaideh, am avut în vedere următoarele aspecte: nimeni nu are nimic cu doamna Shhaideh, este un om pe care îl apreciez şi îl apreciază toată lumea. Ceea ce am greşit, în schimb, a fost comportamentul nostru ca lideri politici. Este fără precedent ca un lider de partid să nu-şi anunţe proprii colaboratori care este propunerea de prim-ministru şi am acceptat-o cu toţii”, a precizat Ţuţuianu la Palatul Parlamentului, întrebat dacă înregistrările apărute în media sunt veridice. 

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com