Crin Antonescu: Nu doresc suspendarea lui Traian Băsescu

8 februarie 2013 08:350 comments

antonescu
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seara, la emisiunea Jocurile Puterii de la Realitatea TV, că Traian Băsescu ar trebui să încalce Constituţia pentru a fi suspendat din funcţie, punctând însă că nu-şi doreşte acest lucru.Întrebat ce ar trebui să facă Băsescu pentru a fi suspendat, Antonescu a afirmat că şeful statului ar trebui să încalce Constituţia. “Nu-mi doresc acest lucru (n.r. – suspendarea), pur şi simplu nu mi-l doresc. Traian Băsescu trebuie tratat corect din punct de vedere legal şi politic. Corect din punct de vedere politic înseamnă să-l tratezi pe Traian Băsescu ca pe un om lipsit de legitimitate. Asta este singura satisfacţie pe care le-o putem da şi cu care suntem datori alegătorilor noştri. (…) Niciodată nu ar trebui să ne permitem să-l tratăm ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, să-l luăm de preşedinte nou-nouţ sau legitim al României, căci nu este din vara trecută. Şi spun asta nu pentru că am eu o ciudă că nu a ieşit referendumul, nu, spun asta că 7 milioane de oameni au ciudă că nu a ieşit referendumul şi mai ales că votul lor a fost călcat în picioare”, a spus preşedintele liberalilor, la Realitatea Tv.

El a afirmat că Traian Băsescu nu este un partener corect şi că nu crede în coabitarea dintre şeful statului şi premierul Victor Ponta. Crin Antonescu a susţinut că diferenţa de ton a lui Victor Ponta în discuţiile referitoare la Traian Băsescu vine din obligaţiile sale.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com