Din această lună reîncep lucrările la Bazinul Olimpic din Alba Iulia

6 decembrie 2012 17:360 comments

Lucrările de reabilitare ale bazinului de înot olimpic din Alba Iulia vor fi reluate încă din această lună, urmând ca acestea să fie finalizate anul viitor.
Vestea bună a fost dată joi, în cadrul unei conferințe de presă de către deputații PNL Alba, Teodor Atanasiu și Călin Potor.
Motivele pentru întârzierile repetate privind modernizarea complexului sportiv au fost potrivit lui Teodor Atanasiu strict de natură tehnică mai precis din cauza numărului mare de modificări ale proiectului inițial, lucrările au fost sistate.
Potrivit unei adrese oficiale din partea Companiei Naționale de Investiții către Florin Roman, în calitatea sa de vicepreședinte a Consiliului Județean Alba, antreprenorul care efectuează lucrările, respectiv Asociatia SC Trustul de Instalații Montaj si Construcții & SC Benoni Loghin SRL, va primi finanțarea pentru finalizarea lucrărilor astfel că sportivii înotători din Alba nu vor mai trebui să se deplaseze în alte județe pentru a se antrena iar albaiulienii vor avea un loc unde să practice înnotul.
Vicepreședintele Florin Roman a precizat faptul că prin discuțiile pe care actualii parlamentari de Alba Teodor Atanasiu și Călin Potor le-au avut la București cu ministrul dezvoltarii Eduard Helvig și cu conducerea Companiei Naționale de Investiții cea care a preluat obiectivul în septembrie 2010 pentru toată perioada executării lucrărilor şi care asigură în totalitate finanţarea lor, lucrările la Bazinul Olimpic vor fi reluate încă din luna decembrie și nu de anul viitor cum era estimat. Florin Roman a precizat faptul că, semnalele date de anumiți membrii PDL Alba cum că guvernul USL nu va acorda bani pentru diferite obiective din Alba Iulia nu stau în picioare.
“Am văzut că au fost multe informații denaturate apărute în ultima vreme apărute în legătură cu Bazinul Olimpic din Alba Iulia, multe informații care spuneau că unii împiedică construcția, alții ajută construcția. Vreau să vă spun foarte clar: La Bazinul Olimpic din Alba Iulia au fost foarte multe modificări ale proiectului inițial și din acest motiv s-au sistat lucrările și trebuiau validate noile concepții ale lucrării. Mai precis este vorba despre refațadizarea cu sistem termoizolant, finisaje interioare, instalații interioare, instalații de încălzire, instalații electrice, renovare cuvă bazin cu placaj ceramic, utilaje instalații tehnologice bazin, utilaje centrală ventilație și altele. Toate acestea au fost depuse de trustul de instalații montaj și construcții care lucrează la bazin la Compania Națională de Investiții. Au fost băgate în Comisia Tehnică, în Consiliul Tehnico Economic și luni 10 decembrie lucrările urmează să fie reluate pe baza avizului tehnic pe care-l va emite Consiliul tehnico Economic al CNI care se întâlnește în ședință finală luni ca să aprobe toate proiectele pe care le-au avizat în subcomisiile lor tehnice. Deci practic începând din această lună lucrările la Bazinul Olimpic se reiau cu finanțare integrală până la finalizarea lucrărilor. Astfel anul viitor o să putem beneficia toți de un bazin modern cu toate facilitățile” a declarat candidatul USL Alba pentru Colegiul 1 de Senat, Teodor Atanasiu.

Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com