FLORIN ROMAN:Trimiti copilul la cersit, faci puscarie!

8 noiembrie 2018 06:125 comments

Amendamentele pe care le-am iniţiat şi susţinut împreună cu deputatul liberal Ioan Cupşa prin care am modificat Codul Penal astfel încât să facem posibilă sancţionarea celor care exploatează copiii, trimiţându-i la cerşit, au devenit literă de lege.

”Amendamentele au trecut de controlul de constituţionalitate al judecătorilor Curţii Constituţionale a României, iar de acum înainte cei care exploatează copiii pentru a obţine foloase materiale au de ce să se teamă!

Am eliminat practic, prin aceste modificări ale Codului Penal, posibilitatea acordării de amenzi, fapt care reprezenta portiţa prin care scăpau de puşcărie persoanele care trimiteau copiii la cerşit. Practica ne-a arătat că sistemul de până acum nu era eficient, pentru că aceste persoane pe lângă faptul că nu îşi plăteau nici amenzile, continuau să abuzeze de copii, iar fenomenul în loc să fie stopat lua amploare.

De acum înainte, nu mai există scăpare! În astfel de cazuri nu va mai fi vorba doar de o simplă contravenţie, ci de puşcărie, de la 3 luni la 3 ani!

Consider că era obligaţia noastră să venim în sprijinul acestor copii care sunt folosiţi fără nicio jenă pentru obţinerea unor venituri ilegale, iar prin adoptarea acestor amendamente am făcut paşi importanţi pentru stoparea acestui fenomen” a transmis printr-un comunicat de presă, deputatul PNL Florin Roman.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com