Incendiul de la Spitalul Judetean naste controverse!

16 March 2018 19:100 comments

Deputatul Ioan Dîrzu cere ministrului Sănătății, Sorina Pintea, control la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, după incendiu de la secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

Stimată doamnă ministru,

Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineața, în data de 10.03.2018, la etajul al II-lea al Spitalului Județean de Urgență Alba, într-un salon al secției de ATI. Corpul decedat al unei persoane a suferit arsuri, în timp ce două cadre

medicale au avut nevoie de îngrijiri: una pentru arsuri la mâini și la picioare de gradul 1 și 2 și una pentru intoxicație cu fum.

Din datele apărute în presă, incendiul a pornit după ce una dintre infirmiere a aprins o lumânare la căpătâiul persoanei care a decedat pe secție. Fără a contesta practicile religioase și dreptul la libertate de conștiință a cetățenilor, este inexplicabil cum, în anul 2018, este încă permisă utilizarea focului în astfel de spații medicale, indiferent de motivul invocat. Pe cale deductivă rezultă că, cel puțin la Spitalul Județean Alba se mai incalcă și alte norme din Ordinul nr. 146 din 24 octombrie 2013 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva incendiilor la unităţi sanitare.

Ținând cont de situația de fapt descrisă, vă rog să-mi răspundeți în scris la următoarele întrebări:

  1. Vă rog să dispuneți un control la Spitalul Județean Alba prin care să cercetați dacă unitatea sanitară a respectat și respectă Ordinul nr. 146 din 24 octombrie 2013 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva incendiilor la unităţi sanitare.
  2. Care sunt persoanele responsabile de incidentul din data de 10.03.2018 și care este sancțiunea aplicabilă în cauză?
  3. Ce măsuri concrete ia Ministerul Sănătății pentru prevenirea și combaterea incendiilor în unitățile sanitare, în afară de elaborarea de acte administrative cu caracter normativ sau strategii de politici publice?

 

Cu deosebită considerație,

Asteptam cu mult interes raspunsul

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com