13 membrii ai Comisiei speciale se află astăzi în vizită de documentare la Roșia Montană

24 septembrie 2013 11:532 comments

DSC00464

Comisia specială a Parlamentului în ce privește proiectul minier de la Roșia Montană a ajuns miercuri la Roșia. Înainte de a ajunge la Roșia Montană, 13 din cei 21 de membrii ai comisiei care au venit în vizita de documentare, însoțiți de prefectul Feneșer, au schimbat programul și au efectuat o vizită în cartierul Recea din Alba Iulia. Aici au fost strămutate peste 100 de familii din Roșia care au fost de acord să își vândă proprietățile din zona perimetrului proiectului, companiei româno-canadiene RMGC.
La Roșia Montană celor 13 membrii ai comisiei li s-au alăturat și deputatul Remus Cernea, care a declarat că a venit în Munții Apuseni să asculte toate părțile, dar și deputatul PDL de Cluj Adrian Gurzău. Cei doi deputați, Remus Cernea şi Adrian Gurzău, au anunţat că vor să fie prezenţi la aceste discuţii chiar dacă nu fac parte din Comisie şi, mai mult, au cerut înfiinţarea unei comisii care să verifice ce s-a întâmplat la Roşia Montană. Pentru înfiinţarea acestei comisii este nevoie de semnăturile a 50 de parlamentari
După ce au ajuns la Roșia Montană însoțiți de reprezentanți ai RMGC membrii comisiei s-au deplasat la stația pilot de epurare a apelor acide. Realizarea acestei investiții a costat compania 3 milioane de dolari, iar de la amenajarea ei au fost efectuate teste pe diferite categorii de ape. Oficialii RMGC  au prezentat mai multe tehnologii de epurare a apelor de mină și au declarat că stația de epurare va fi donată statului român, odată cu demararea proiectului de exploatare minieră.
Vizita a continuat cu o deplasare la Tăul Găuri, o zonă protejată care se întinde pe o suprafață de 4 hectare. Oficialii s-au oprit și la una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din perimetrul proiectului de exploatare, un monument funerar circular care datează din perioada romană. Potrivit reprezentanților RMGC, anual, circa 500 de turiști vizitează acest obiectiv din Roșia Montană.
A urmat o scurtă vizită a zonei protejate Carpeni. După vizita de la Carpeni membrii comisiei au mers la cariera Cetate unde mai bine de o oră au ascultat explicațile reprezentanților RMGC în ce privește proiectul minier mulți cerând și explicații suplimentare. După vizita de la Cetate a urmat cea de la Piatra Despicată și Piatra Corbului.
Ultima vizită va fi la mina Cătălina Monulești unde au stat blocați cei 33 de mineri timp de trei zile.

După terminarea vizitei în perimetrul minier parlamentarii vor avea şi o serie de întâlniri care vor dura câte o oră, fiecare, cu ONG-urile pro și contra proiiectului minier.
La revenirea în Bucureşti, membrii Comisiei au programate pentru joi, începând cu ora 18.00, discuţii şi consultări la Parlament cu reprezentanţii ONG-urilo

Tags:

2 Comments

  • ACEASTA COMISIE TREBUIE SA FIE FOARTE OBIECTIVA,PT. CA ESTE VORBA DESPRE AVUTIA TARII NOASTRE,DESPRE SANATATEA POPULATIEI ,DESPRE MEDIUL INCONJURATOR,AER, APA ,ETC..

  • Aceasta comisie trebuie sa se gandeasca ca lumea are nevoie de un loc de munca stabil nu de povesti de adormit copiii

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com