16 județe sub Cod Galben de ceață, vineri dimineață
Meteorologii au emis, vineri dimineață, noi atenționări nowcasting tip Cod Galben de ceață pentru mai multe județe din Muntenia, Moldova, Transilvania și Dobrogea.
Potrivit ANM, până la ora 11,30, ceața va afecta jumătatea vestică a județelor Constanța și Tulcea.
De asemenea, până la ora 11,00, sub Cod Galben de ceață se vor afla și județele Gorj, Olt și Dolj, inclusiv municipiile Târgu Jiu, Slatina și Craiova, județele Botoșani, Vrancea, Vaslui, Bacău, Neamț, Suceava, Galați, Iași, dar și Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, inclusiv localitățile Brașov, Miercurea Ciuc, Târnăveni, Tg. Secuiesc, Baraolt și Sibiu.
În aceste zone, inclusiv pe drumurile naționale și europene, local, se va semnala ceață și vizibilitate redusă sub 200 de metri și, izolat 50 de metri.
Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, menționează ANM.