75 de locuri restructurate la Poştă în judeţul Alba

24 octombrie 2013 14:150 comments

TARICEANU - POSTAÎntr-o conferinţă de presă la sediul PSD Alba, directorul Oficiului Judeţean de Poştă Alba a prezentat rezultatele restructurării instituţiei. În urma acestui proces care s-a derulat în ultimele luni, în judeţul Alba Poşta a rămas cu 485 de angajaţi, 75 părăsind instituţia.
Ioan Florea, directorul OJP Alba, a declarat: „La nivelul judeţului restructurarea nu înseamnă doar reducerea numărului de angajaţi. Restructurarea înseamnă şi faptul că unele subunităţi poştale s-au comasat, altele s-au reorganizat.
La nivelul judeţului am avut 75 locuri suplimentare care au dispărut prin restructurare – toţi cei disponibilizaţi beneficiind de salarii compensate. Din acestea, 63 de persoane au plecat în urma unor cereri de bună voie: unii se apropiau de pensie, alţii aveau şi alte surse de venit. Restul de 12 persoane a căror posturi au fost restructurate au dat un concurs, cu subiecte venite de la Bucureşti. Noi nu am avut nici o implicare în aceste subiecte în urma cărora s-a făcut selecţia angajaţilor.
Vreau să anunţ că restructurarea Poştei nu afectează activitatea instituţiei în nici un fel, nici situaţia veniturilor. Restructurarea nu impietează deloc procesul tehnologic. De exemplu distribuirea abonamentelor de ziare locale şi naţionale reprezintă cam 1 la sută din activitatea noastră; chiar dacă numărul de abonamente a scăzut uşor, acest lucru nu se datorează instituţiei noastre, ci condiţiilor externe… De asemenea, anunţă că au început achiziţiile de aparatură nouă: se fac dotări cu aparate mult mai performante.
În urma acestei restructurări nu au fost categorii speciale de angajaţi afectate: nu a plecat nici un şofer, iar din Alba Iulia şi Sebeş nu a plecat un oficiant. De la Abrud şi Aiud au plecat câte un oficiant.
Întrebat dacă au plecat şi angajaţi cu funcţii de conducere, Ioan Florea a spus că au plecat doi diriginţi de oficiu, la Alba Iulia şi Cugir. „La OPRM Alba Iulia locul dirigintelui a fost luat de oficiantul superior; asta este ordinea ierarhică în OPRM”

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com