A condus moped-ul fără a deține permis de conducere
La data de 08.02.2014, ora 21:00, poliţiştii patrulei intercomunale din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj, l-au depistat pe B.M., de 24 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un moped, prin localitatea Lunca, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Faţă de mopedist cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 din Codul Penal.