Accident aviatic – Șefii IGSU și ROMATSA au demisionat. Radu Stroe rezistă.
Directorul general al Romatsa, Aleodor Frâncu, directorul de operațiuni al companiei și Ion Burlui, au demisionat în urma reacțiilor întârziate pe care le-au avut instituțiile pe care le-au condus în urma accidentului aviatic în urma cărora au murit două persoane. În schimb, Ministrul Afacerilor de Interne a decis să rămână în funcție și își reproșează un singur lucru: că accidentul s-a produs în timpul mandatului său.
Directorul general al Romatsa, Aleodor Frâncu, și Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Ion Burlui, și-au prezentat miercuri după-amiază demisiile.
Aleodor Frâncu a ținut însă să precizeze că nu are nimic să-și reproșeze. “Demisia este un act unilateral. În atmosfera creată, nu mai puteam să-mi exercit funcţia de manager. ROMATSA are nevoie de stabilitate”, a spus Aleodor Frâncu.
Și fostul şef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Ion Burlui, a declarat miercuri, la ieşirea din sediul MAI, că a demisionat “din demnitate”
De asemenea, premierul Victor Ponta a semnat decizia prin care Constantin Chiper este eliberat din postul de secretar de stat în Ministerul de Interne, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial. Potrivit lui Victor Ponta, Constantin Chiper, membru PNL din 2005 şi fost director în Cancelaria fostului premier Tăriceanu la Compartimentul Analiză şi Planificare Politică, este responsabil pentru intervenţii în situaţii de urgenţă.
“Concluzia pe care eu o consider întemeiată este aceea că în cadrul a trei instituţii importante, MAI, Roamtsa şi STS lucrurile au funcţionat inacceptabil de încet şi fără o necesară coordonare şi asumare a autorităţii şi responsabilităţii. Din aceste motive, am decis înlocuirea din funcţie a secretarului de stat care răspunde de intervenţiile la situaţii de urgenţă, domnul Constantin Chiper de la MAI. De asemenea, solicit ministrului Transportului înlocuirea directorului general Romatsa şi a directorului de operaţiuni. În calitatea de vicepreşedinte al CSAT, voi solicita înscrierea pe ordinea de zi a CSAT a unui raport privind activitatea STS şi, prin decizia CSAT, înlocuirea şefului STS şi a persoanelor direct responsabile de nefuncţionarea corespunzătoare a sistemelor tehnice de identificare”, a declarat, miercuri, Victor Ponta.
Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, marţi seară, răspunzând unei întrebări, că îşi reproşează că s-a întâmplat în timpul mandatului său tragedia aviatică de la Cluj.
“Îmi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia”, a spus Stroe.
De asemenea, el a spus că problema a fost “la localizare”.
Sursa: realitatea.net