Accident: Un copil de 14 ani din Şard a murit în timp ce era la pescuit
Duminică, in jurul orelor 08,50, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba, cu privire la faptul că urmează să efectueze autopsia medico-legală a unui minor de 14 ani, decedat de raza localității Şard.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că în data de 23.06.2013, în jurul orelor 11,35, minorul T.O.T., a fost găsit de către un cetăţean din localitatea Ighiu, în stare de inconştientă, pe malul Pârâului Ighielului. Acesta a anunţat imediat familia minorului care a luat măsuri pentru anunţarea ambulanţei.
Poliţiştii au stabilit că în dimineaţa zilei de 23 iunie, minorul, împreună cu un alt minor, în vârstă de 9 ani, s-au dus la pescuit, pe malul pârâului. După cca. o oră, cei doi minori au plecat acasă însă, la scurt timp, minorul de 14 ani s-a întors pe malul pârâului unde, pe o suprafaţă abruptă, a alunecat şi s-a lovit cu capul de pietrele de pe mal.
Minorul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Alba unde a decedat.
Potrivit concluziilor medico legale formulate în cauză, moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi dilacerării cerebelale consecutive unui traumatism cranio -vertebral cu luxație vertebro – bazilară, leziuni care s-au putut produce prin cădere pe un plan dur neregulat.
În cauză nu există suspiciuni cu privire la decesul minorului.