Acţiunea de menţinere a siguranţei civice în Alba Iulia a dus la identificarea a 3 suspecţi de furt

27 februarie 2013 13:370 comments

Marţi 26 februarie, poliţiştii din Alba Iulia au organizat, pe raza municipiului, o acţiune ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă civică, identificarea autorilor de infracțiuni şi prevenire a accidentelor rutiere. La acţiune au participat 39 de poliţişti care au fost sprijiniţi de 4 jandarmi şi care au constatat 134 de abateri contravenţionale pentru care au aplicat amenzi în valoare de 15.890 lei, cele mei multe (110) pentru încălcarea prevederilor legale privind circulaţia rutieră.

În cadrul acţiunii, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale i-au identificat pe M.Ş, de 18 ani şi F.A.V., de 23 de ani, ambii din Alba Iulia care în perioada 19.07 – 16.12.2012, au pătruns de 3 ori, prin efracţie, pe timp de noapte, într-un local public din Alba Iulia iar din interior au sustras bani şi bunuri, în valoare totală de peste 6.200 lei. Faţă de M.Ş. a fost luată măsura reţinerii iar în cursul zilei de ieri, 26.02.2013, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia care a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.

Tot în cadrul acţiunii a fost identificată S.R.M., de 24 de ani, din comuna Bobota, judeţul Sălaj care este suspectă de comiterea, la data de 18.02.2013, a furtului unei borsete în care era suma de 1.800 de euro şi 3.000 de lei, dintr-un autoturism parcat pe şoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Faţă de suspectă au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

De asemenea, poliţiştii de investigaţii criminale, l-au identificat şi reţinut pe F.S.D., de 35 de ani, din Municipiul Timişoara, care este suspect, împreună cu alte două persoane, de comiterea a 3 tentative de furturi de la bancomate amplasate pe raza municipiului Alba Iulia, montând pentru aceasta dispozitive de blocare a fantelor de la dispozitivele de livrare a banilor. F.S.D. a fost reţinut pe bază de ordonanţă iar în cursul zilei de azi, 27.02.2013 va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de arestare preventive sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de furt calificat.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com