Administraţia din Alba Iulia vrea un parteneriat solid pentru dezvoltare cu ONG-urile din oraş

27 februarie 2013 14:070 comments

Primarul Mircea Hava se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor care activează în mediul neguvernamental, pe raza municipiului Albă Iulia.

Purtătorului de cuvântal Primăriei Alba Iulia,  Mihai Coșer a precizat că întâlnirea are menirea de a trasa un mod de lucru între administraţia locală şi ONG-uri pentru susţinerea proiectelor elaborate de către acestea, privind accesarea de fonduri nerambursabile. Primăria ar putea avea calitatea de partener în aceste proiecte, susţinând astfel o cotă necesară cofinanţării, în cazul în care aceste proiecte subscriu nevoilor de dezvoltare ale municipiului, respectiv întrunesc aspecte care concura la completarea proiectelor realizate de către municipalitate.

“Vom susţine cofinanţarea proiectelor din fonduri nerambursabile publice şi private, care vin în sprijinul albaiulienilor şi pe care le vom regăsi implementate aici, în oraş. Cunoaştem probleme de finanţare ale sectorului neguvernamental şi vrem să ajutăm acolo unde se dovedeşte seriozitate şi utilitate. Această primă întâlnire şi următoarele care îi vor succede vizează şi consolidarea unei metodologii de lucru şi relaţionare între primărie şi mediul neguvernamental, care va reflectă un punct comun acestor două părţi, supus aprobării Consiliului Local şi utilizat ulterior în cadrul relaţiilor de colaborare.  Desigur, va exista şi o comisie care va evalua solicitările pentru că susţinerea noastră să fie pe deplin justificată”, a declarat primarul Mircea  Hava. În egală măsură participanţii vor fi consultaţi şi informaţi cu privire la mecanismele de finanţare nerambursabilă din legislaţia naţională de care dispune administraţia locală. Acestea pot fi folosite ca instrumente de lucru pentru atingerea obiectivelor ONG-urilor.

Sorin Poparadu

Primaria-Alba-Iulia SITE

 

 

Tags:

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com