Agresiune între fiul administratorului unei societăţi comerciale şi un client în Bărăbanţ
În urma unui apel la 112, marţi, 30 aprilie a.c., la ora 15.50, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă pe strada Măceşului din cartierul albaiulian Bărăbanţ deoarece o persoană semnala faptul că a fost victima unei agresiuni fizice.
La faţa locului a fost identificat un bărbat în vârstă de 52 de ani care prezenta urme de lovituri la nivelul feţei şi care le-a relatat jandarmilor că a fost bătut de fiul administratorului unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate recondiţionarea obiectelor de mobilier. Din primele verificări, se pare că victima a fost agresată din cauză că a refuzat plata unui serviciu de retapiţare a unor scaune, pe motiv că lucrarea a fost executată superficial.
Agresorul a fost identificat ca fiind R.R.C. ( 23 de ani), iar pe numele lui au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Cercetările vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.