Albaiulianul Călin Matieş, ales preşedinte al Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România
La Alba Iulia a avut loc astăzi şedinţa de constituire a Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România.
Au fost prezenţi Călin Matieş – Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale, Ecologice şi de Casă „Alba Transilvania”, Ioan Pop – Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice „Satu Mare”, Ion Baciu Ţăran – vicepreşedintele Asociaţiei „Produs în Bucovina” din Suceava, Rodica Ioana Moldovan – preşedintele delegat al Asociaţiei Pomviticole „Hilita” din Iaşi, Răzvan Zăinescu – directorul Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale „Arădeanca”, Ionuţ Alexandru – preşedintele delegat al Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali „Vâlcenii”, Ioan Tătăran – Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice din Maramureş, Gheorghe Budrală – preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice „Mărginimea Sibiului”. Printre cei prezenţi s-au numărat şi Ion Dumitrel – preşedintele CJ Alba, Alin Cucui – vicepreşedinte, Sorin Bumb – administrator public al judeţului.
Cei prezenţi au ales prin vot conducerea noii federaţii: preşedintele pentru un mandat de 4 ani este albaiulianul Călin Matieş, iar director executiv este Rodica Ioana Moldovan (de asemenea din Alba Iulia). De asemenea au fost desemnaţi cei 6 vicepreşedinţi care au atribuţii distincte: îmbunătăţirea legislaţiei, relaţiile cu instituţiile centrale (ministere), organizarea de târguri şi evenimente pentru promovarea produselor de profil etc.