Ambasadorul Canadei la Alba Iulia: „Mineritul poate fi o soluţie pentru România, acest sector aduce Canadei 36 de miliarde de dolari pe an”

7 martie 2013 12:502 comments

canada

Ambasadorul Canadei Excelenţa Sa  Philippe Beaulne a a fost prezent joi la Alba Iulia unde a ţinut o coferinţă la Universitatea 1 Decembrie 1918  despre responsabilitatea socială corporatistă în domeniul exploatării resurselor naturale. Înainte de această conferinţă diplomatul a avut o întâlnire cu primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava. În cadrul discuţiilor s-au abordat mai multe teme şi subiecte de actualitate. Discuţia a vizat în mod principal situaţia actuală a investiţiei de la Roşia Montană, prezent şi viitor. Excelenţa Sa a dorit să ştie punctul de vedere al primarului Mircea Hava legat de referendumul pentru minerit şi de posibilitatea ca lucrările de exploatare să fie demarate într-un viitor apropiat.  “Încurajăm autorităţile să ia decizii privitor la această investiţie în timp util. Mineritul poate fi o soluţie pentru România din perspectiva faptului că în Canada resursa umană implicată depăşeşte 300.000 de angajaţi şi venituri de 36 miliarde de dolari pe an. Mineritul poate fi făcut de o manieră corectă, respectând legile. Am fost dezamăgiţi de felul în care s-a procedat cu Cuprumin, când în ultimele două zile (n.a. din timpul procedurilor) s-a deraiat inexplicabil. Sperăm ca următoarea dată să fie de bun augur” a declarat Ambasadorul Canadei Excelenţa Sa  Philippe Beaulne.

Pe acest subiect primarul municipiului Alba Iulia Mircea Hava a spus: “Referendumul privind mineritul a fost un act de ipocrizie, să se ascundă indisponibilitatea asumării unei responsabilităţi politice. Trebuia organizat separat de alegeri. În felul în care s-a procedat s-a creat o confuzie generală pentru cei de acolo, interesaţi de soarta zonei. A fost un amestec care a lucrat împotriva firescului şi a temei supuse referendumului. Totul se rezumă la o decizie politică şi voinţa administrativă a ţării de a redeschide mineritul, nu numai la Roşia. Sper ca politicienii de acum să aiba o poziţie mai clara în această privinţă”

Ambasadorul a fost interesat şi de chestiunea regionalizării, din perspectiva unei decizii care ar putea fi luată la nivel regional şi nu central. Mircea Hava i-a spus acestuia opinia sa legată de acest subiect, alături de dorinţa ca proiectul regionalizării să fie abordat pe baze ştiinţifice şi făra implicarea politicului.

S-au purtat discuţii referitoare la fondurile europene şi dificultăţile pe care le întampină autorităţile locale în această privinţă.

 

 

 

Tags:

2 Comments

  • si in tari ca Finlanda sau Suedia mineritul contribuie cu foarte mult la economiile locale si la economiile nationale, doar ca ei nu amana proiectele cate 15 ani. sper sa se dea drumul cat mai repede proiectului de la Rosia Montana, e nevoie de investitii si de locuri de munca in zona!

  • mineritul poate fi o solutie pentru tara, dar intai trebuie sa se dea drumul! prin amanarile proiectului de la Rosia se amana practic crearea a cateva mii de locuri de munca si aducerea la bugetul de stat a cateva miliarde de dolari

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com