Astăzi la Alba Iulia începe Simpozionul Internaţional RELIGIE şi POLITICĂ. Relaţia dintre Biserică şi Stat de la Constantin cel Mare la Europa Post-Maastricht
Anul 2013 a fost decretat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române “ANUL SFINŢILOR ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA” şi pentru faptul că în acest an se împlinesc 1700 de ani de la emiterea, de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a Edictului de la Milan, care dădea creştinilor libertatea de a-şi practica propriul crez religios.
Urmând unei tradiţii de peste un deceniu, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia organizează, în perioada 14-16 mai a.c., Conferinţa Internaţională cu tema: RELIGIE şi POLITICĂ. Relaţia dintre Biserică şi Stat de la Constantin cel Mare la Europa Post-Maastricht, bucurându-se de participarea unor personalităţi de seamă din ţară şi din străinătate, dintre care amintim:ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului; ÎPS Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba Iuliei, PS Gurie Georgiu, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Andrei Marga, Preşedintele Institutului Cultural Român, Profesorul Herman Tristram Engelhardt jr. Rice University SUA, Tiziano Salvaterra, University Trento, Italia, Roberto Giraldo, L’Istituto di Studi Ecumenici “San Bernardino”, Venezia, Italia, Corina Delkeskamp-Hayes, Germany, Mark J. Cherry, St Edward’s University Austin, Texas, Sua Ryan Nash, The Ohaio State University, USA şi alţii. Conferinţa îşi propune să atingă – prin patru paneluri – diferitele aspecte ale relaţiei dintre Biserică şi Stat, dintre Politică şi Religie, adunând în cadrul dezbaterii temei ideile şi opiniile exprimate de-a lungul vremii de Sfânta Biserică şi de reprezentanţii puterii seculare.