Au furat un telefon mobil dar au fost prinţi de poliţişti

28 ianuarie 2013 17:170 comments

Sorin Poparadu

Sâmbătă, poliţiştii de investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, i-au identificat pe principalii suspecţi de comiterea, în seara zilei de 02.01.2013, a unei infracțiuni de tâlhărie asupra unui bărbat din Alba Iulia.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că Eugen M.F., de 19 ani, împreună cu Bogdan R.M., de 26 de ani, ambii din municipiul Alba Iulia, în timp ce se aflau la intersecţia străzilor Teilor cu Avram Iancu din Alba Iulia, prin violenţă, au deposedat victima de un telefon mobil.
Faţă de Eugen M.F. a fost luată măsura reţinerii iar în cursul zilei de ieri, 27.01.2013 a fost prezentat Parchetului şi Judecătoriei Alba Iulia care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.
Bogdan R.M. se sustrage cercetărilor, pe numele acestuia Judecătoria Alba Iulia emiţând mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.
Cercetările sunt continuate pentru prinderea lui Bogdan R.M. precum şi în vederea stabilirii întregii activităţi infracționale a celor doi învinuiţi.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com