Băut și fără permis un hunedorean a fugit de polițiștii din Sibiu și a fost prins în Sebeș
Poliţia municipiului Sebeş a fost sesizată telefonic de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, cu privire la faptul că pe raza oraşului Miercurea Sibiului, judeţul Sibiu un conducător auto căruia poliţiştii i-au solicitat să oprească autovehiculul nu a respectat semnalul regulamentar al acestora.
Poliţiştii rutieri din Sebeş au efectuat imediat un filtru la intrarea în municipiul Sebeş dinspre judeţul Sibiu, dar conducătorul autoturismului în cauza nu a oprit nici la semnalul regulamentar al acestor poliţişti, continuând deplasarea spre centrul municipiului Sebeş, unde, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu bordurile ce separau cele două sensuri de mers.
La sediul Poliţiei municipiului Sebeş, unde a fost condus conducătorul auto, s-a procedat la identificarea acestuia, stabilindu-se că se numeşte Paul C., de 24 de ani, din oraşul Călan, Hunedoara.
De asemenea s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere, iar autoturismul este proprietatea fratelui său.
Întrucât persoana în cauză emana aburi de alcool, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,71 alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
08:04
STIMATE DOMNULE MINISTRU.Daca nu se i-auu controale severe, multi oameni vor f macelariti pe drumurile patriei.Se circula de unii fara gandire logica, parac ar fi sinugigasi, s-au ar dori moarte altora.Faceti o deplasare fara GIROFAR, o masinuta populara si va veti convinge cum se circula de uni si cu cei masina -tanca si multi numar de bucurestiNu se poate ca intre Sibiu si Cluj sa conduci cu rugaciuni de frica.Faceti ceva pentru cei care vor sa mai vada familia cand pornescpe un drum nu din Safara, ci ROMANIA CU CONCEPT DE EVUL MEDIU DIN PACATE.Cu respect nu sofer care nu vrea sa moara de neputinta guvernului USL.