Biserica îi prăznuieşte astăzi pe Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil

8 noiembrie 2013 00:001 comment

arhangheli siteÎn fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica îi cinsteşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, în jurul cărora creştinii adună şi serbează tot soborul Sfinţilor Îngeri. Sărbătoarea aceasta a apărut în Biserică încă din secolul cinci, răspândindu-se cu repeziciune în tot Răsăritul creştin.
La început, toţi îngerii au fost făcuţi de Dumnezeu buni, aceştia fiind puşi la încercare de Creatorul lor. O parte din îngeri, în frunte cu Lucifer, s-au răzvrătit împotriva Ziditorului iar Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul, pe care l-au învins. Arhanghelul Mihail a păzit astfel credinţa către Stăpânul său şi s-a arătat adevărata “căpetenie peste cetele celor fără de trupuri”.
Astfel, Mihail Arhanghelul a fost rânduit de Dumnezeu căpetenie a îngerilor buni şi mare făcător de bine al mântuirii noastre.
Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, este cinstit şi Arhanghelul Gavriil. Acesta este socotit aducătorul veştilor bune în viaţa creştinilor. Astfel, în proorocia lui Daniil, Gavriil este numele tălmăcitor al vedeniei, arătându-i acestuia (Daniil) înţelesul celor şaptezeci de săptămâni de ani, până la venirea lui Hristos. Tot Gavriil este şi cel care vesteşte lui Ioachim şi Ana că din ei se va naşte Fecioara Maria, descoperă preotului Zaharia naşterea lui Ioan Botezătorul şi o anunţă pe Fecioara din Nazaret de naşterea de la Duhul Sfânt a Domnului Hristos.
Astăzi va fi zi de mare sărbătoare la Alba Iulia, deoarece Catedrala Reîntregirii îşi prăznuieşte hramul. Hram va fi astăzi şi la mănăstirea Rimetea dar şi la alte biserici din judeţul Alba. De asemenea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe care Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte astăzi sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Romane. Cu acest prilej, în cadrul unităţilor de jandarmerie din întreaga ţară se vor desfăşura activităţi evocatoare şi ceremonii religioase. Motivul pentru care Jandarmeria Română i-a ales pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil să îi ocrotească este faptul ca aceşti conducători ai oştilor cereşti sunt simboluri ale luptei împotriva răului
Peste 1.370.000 de români îşi aniversează onomastica de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil. Pe această cale urăm tuturor celor care poartă numele de Mihail şi Gavriil sau derivate ale acestora, Mihai, Mihaela, Gabriel sau Gabriela, un sincer şi călduros La mulţi ani!

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com