Bugetul municipiului Alba Iulia va fi supus astăzi votului aleşilor locali
Consiliul Local Alba Iulia este convocat în ședință ordinară astăzi la ora 13.00 la sediul Direcţiei Programe din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia, str. Bucovinei nr. 6.
Dintre cele 11 proiecte aflate pe ordine de zi cel mai important va fi Bugetul general de venituri și cheltuieli al municipiului pentru 2013.
Proiectul de buget al municipiului Alba Iulia a putut fi consultat şi s-au putut depune propuneri la acesta până în data de 28 martie la direcția de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia.
Conform datelor transmise de reprezentanţii administraţiei locale de Alba Iulia valoarea totală a bugetului pe 2013 este a municipiului Alba Iulia este de aproximativ 41 milioane de euro din care 60% vor merge spre investiţii.
Este de aşteptat ca proiectul de buget să aducă discuţii aprinse în cadrul CL Alba Iulia.
Tot în şedinţa de consiliu local de astăzi consilierii vor mai avea de dezbătut şi următoarele proiecte: Redistribuirea pe obiective de investiții a creditului bancar aprobat prin Hotărârea nr.416/2009 a Consiliului local, cu modificări și completări ulterioare; Înființarea Unității de Implementare Locală a proiectului ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă uzată în județul Alba; Înființarea Unității de Implementare a proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba”; Parcelarea în vederea concesionării a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, B-dul Revoluției, lângă Bl. B2; Atribuirea în proprietate a terenului aferent caselor particulare; Neaprobarea scutirii la plata redevenței datorate de către SC Glow SRL în baza contractului de asociere nr.1172/2001; Încheierea unui act adițional la contractul de asociere nr.7814/2006 încheiat între Consiliul local și Asociația Nonguvernamentală RYMA; Încheierea unui act adițional la contractul de concesiune nr.13053/2001; Prelungirea perioadei de valabilitate a Regulamentului de amenajare a teraselor sezoniere pe traseul Șanțurilor fortificației de tip Vauban Cetatea Alba Carolina din municipiul Alba Iulia; Plata contribuției Consiliului local al municipiului Alba Iulia la Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba – Transport local, pe anul 2013.