Cercetat pentru însuşirea bunului găsit
Însuşirea bunului găsit este pedepsită conform legii dacă bunul nu este predat în termen de 10 zile. În acest caz se află şi o persoană din Abud care a omis să predea autorităţiilor un telefon mobil. Marţi, 26 martie, orele 13.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Abrud desfășoară activități de cercetare sub aspectul comiterii infracțiunii de însuşirea bunului găsit față de M.M. de 49 de ani, care, la data de 15.11.2012 a găsit un telefon mobil într-un local din Abrud, pe care și l-a însuşit pe nedrept şi de care a dispus ca de un bun al său.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constat faptul că telefonul aparține lui B.D. de 49 de ani din Abrud, care, din neatenție şi l-a uitat lângă un aparat de jocuri electronice din localul în care la acea dată se afla și M.M.