Cinci cetăţeni din Roşia prinşi la furat de fier vechi în uzina de la Gura Roşie

2 aprilie 2013 08:410 comments

jandarmi358

Cinci cetăţeni domiciliaţi în satul Dăroaia, comuna Roşia Montană, au fost sancţionaţi de jandarmi deoarece au fost surprinşi în incinta unei uzine de preparare din Gura Roşiei.

În urma solicitării telefonice a personalului de pază a Uzinei de Preparare Gura Roşiei, luni, 1 aprilie a .c., cinci bărbaţi au fost depistaţi în incintă de un echipaj de jandarmerie din cadrul Postului Roşia Montană. Cei cinci  intenţionau să colecteze fier vechi pentru a-l valorifica ulterior în interes personal, însă vigilenţa personalului de pază şi rapiditatea intervenţiei jandarmilor i-au împiedicat să-şi ducă la capăt intenţiile şi să comită fapte de natură penală, de genul furtului sau distrugerii. Totuşi, pentru că au încălcat normele legale de acces în fosta fabrică, cele cinci persoane cu vârste cuprinse între 28 şi 40 de ani au fost sancţionate cu câte o amendă în valoare de 500 de lei.

 “Pentru prevenirea apariţiei unor astfel de fapte atenţionăm cetăţenii  că zona va fi monitorizată de echipajele de jandarmerie, iar acestea vor interveni prompt ori de câte ori se constată apariţia unor încălcări ale legilor în vigoare. De asemenea, reamintim faptul că  “pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor comerciale, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentantelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României (…) ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de lei” se arata intr-un comunicat de presa al Jandarmeriei Alba.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com