Comisarul Şef Traian Berbeceanu a fost reţinut de procurorii DIICOT
Șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a fost reținut în noaptea de miercuri spre joi de procurorii DIICOT, urmând să fie prezentat Curții de Apel Alba Iulia cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Traian Berbeceanu a fost dus în arestul IPJ Alba.
Comisar șef Traian Berbeceanu este urmărit penal de către DIICOT sub aspectul acuzației de a fi comis infracțiunile de sprijinire a unui grup infracțional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă și fals în declarații.
Ofițerul a fost audiat la sediul DIICOT Alba Iulia timp de mai multe ore, unde a fost adus de mascați miercuri, după ce procurorii au percheziționat apartamentul în care acesta locuiește în Deva, precum și casa părintească din localitatea hunedoreană Șoimuș. “Nu pot să vă spun foarte multe acum decât că asistați la cea mai mare mârșăvie din cariera voastră. Vreau să fiți convinși, și voi și privitorii sau cititorii voștri, că și eu, și polițiștii mei suntem extrem de corecți și de cinstiți”, a declarat Berbeceanu presei, acesta menționând că “asta este când te lupți cu crima organizată”.
Întrebat dacă știe cine s-ar afla în spatele unei eventuale înscenări, comisarul șef a răspuns: “Nu bănuiesc. Știu.”
Berbeceanu a adăugat că o să dea nume la timpul potrivit iar în spatele arestării sale ar fi oameni dindin mediul politic, și din mediul de afaceri, din cei care ar trebui să apere legea.