De astăzi creştinii ortodocşi au intrat în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
Începând de astăzi, 26 iunie, creștinii ortodocși au intrat în Postul Sfinților Apostoli sau Postul Sâmpetrului, care precede sărbătoarea din ziua 29 iunie. Prin ținerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime și care se revarsă în fiecare an peste Biserică la sărbătoarea Rusaliilor, împărtășindu-se din ele și credincioșii. Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sâmpetrului are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul este legat de data variabilă a serbării Paștilor.
Despre vechimea acestui post există mărturii încă din primele veacuri creștine, când Sfinții Părinți îl numeau postul de vară sau al Cincizecimii. În această scurtă perioadă, credincioșii sunt îndemnați, în primul rând, să se spovedească, iar în ceea ce privește mâncarea să consume, în zilele de miercuri și vineri, legume fără ulei, iar joi aceleași cu ulei.