De la jumătatea lunii mai personalul de la paşapoarte Alba se va deplasa de două ori pe lună la Cîmpeni, Aiud şi Ocna Mureş”

26 aprilie 2013 10:280 comments

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAvând în vedere faptul că se apropie perioada concediilor, respectiv a deplasărilor peste hotare, şi în urma unei analize efectuate împreună cu Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Alba, prefectul judeţului Alba a dispus deplasarea în teritoriu a angajaţilor, în scopul eficientizării activităţii de eliberare a documentelor de călătorie.
„În această perioadă, numărul persoanelor care vor solicita eliberarea de paşapoarte va creşte simţitor, astfel că, pentru a evita aglomeraţia, dar şi pentru a scuti cetăţenii inclusiv de o deplasare până la Alba Iulia, am stabilit un mod de lucru care, în opinia mea, se va dovedi util. Personalul de la paşapoarte se va deplasa de două ori pe lună la Câmpeni, Aiud şi Ocna Mureş, pentru a prelua la faţa locului cererile cetăţenilor”, a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.
Măsura a fost dispusă de către prefectul judeţului Alba şi în urma discuţiei cu primarii celor 3 localităţi, care au apreciat iniţiativa, considerând la rândul lor că va contribui la obţinerea mai facilă de către cetăţeni a paşapoartelor.
De menţionat faptul că, la momentul în care programul în teritoriu va fi pus în aplicare, Instituţia Prefectului – Judeţul Alba va reveni cu precizări cu privire la locurile în care personalul din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Alba îşi va desfăşura activitatea în cele 3 localităţi, precum şi cu privire la programul de lucru, în timpul căruia cetăţenii vor putea solicita documentele de călătorie.
„Cred că e nevoie de astfel de iniţiative care să vină în întâmpinarea nevoilor curente ale cetăţenilor. Rolul autorităţilor este să încerce să identifice metodele de simplificare a demersului birocratic în sine, în aşa fel încât problemele cetăţenilor să fie rezolvate, în litera şi spiritul legii, dar în cel mai scurt timp şi cât mai uşor posibil”, a mai adăugat prefectul judeţului Alba.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com