Deputatul Dan Simedru a câștigat susținerea academicianului Dinu Giurescu- „Alba Iulia trebuie să devină capitala administrativă a Regiunii Centru”
În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Palatul Parlamentului din București, deputatul PNL Dan Simedru și academicianul Dinu C. Giurescu au susținut împreună ideea ca Alba Iulia să devină capitala administrativă a Regiunii Centru. În contextul regionalizării, aflată deocamdată în fază de proiect, deputatul Dan Simedru a reușit să câștige susținerea binecunoscutului istoric, academicianul Giurescu, în favoarea municipiului Alba Iulia.
Academicianul Dinu C. Giurescu a subliniat faptul că regionalizarea este un proces necesar, dar care nu trebuie să fie pripit, ci unul bine gândit, sub toate aspectele sale. Teoria academicianului se bazează pe argumente istorice, arheologice, antopologice, iar în logica acesteia cea mai importantă idee este aceea a creării în cadrul regiunilor a capitalelor multiple, care vor oferi posibilitatea dezvoltării unor centre puternice, cu atribute diferite. În acest fel, puterea și resursele nu ar fi concentrate într-un singur oraș. Astfel de abordări există, sunt puse în practică în Statele Unite ale Americii de exemplu, unde capitalele administrative nu sunt stabilite în orașele cele mai bine dezvoltate din punct de vedere economic sau cu cel mai mare număr de locuitor. De pildă, capitala administrativă a statului New York este la Albany, cea a Texasului la Austin și nu la Houston, cel mai dezvoltat oraș al statului.
În opinia academicianului, în Regiunea Centru, ar trebui să existe trei centre: cel politico-administrativ la Alba Iulia, centrul cultural la Sibiu şi cel economic la Braşov. Totodată, istoricul susține ferm și cu argumente necesitatea păstrării judeţelor, a căror tradiție istorică merge până în secolul al XIV – lea şi care și-a dovedit eficiența. Chiar dacă, inițial, comuniștii le-au desființat, la mai puțin de două decenii de la acea reorganizare administrativ-teritorială, au repus județele în drepturi, ele redevenind ceea ce sunt și în prezent.
În completarea argumentației academicianului Dinu C. Giurescu, deputatul PNL Dan Simedru a precizat că regionalizarea este un test decisiv, pe care clasa politică îl dă nu numai în fața cetățenilor, ci și în cea a istoriei. Deputatul liberal a criticat atitudinea oficialilor Ministerului Administrației Publice și Dezvoltării Regionale, din cauza căreia „Alba Iulia, oraşul simbol al României, pleacă cu un dezavantaj major din cauza unor aşa-zise criterii de evaluare subiective, politicianiste şi netransparente. Scoaterea din urnă doar a Sibiului și a Brasovului, aruncarea orașului Alba Iulia la gunoi este revoltătoare nu numai pentru românii de aici, ci și pentru întreaga Românie”. Deputatul PNL Dan Simedru a expus argumentele Albei Iulia și a precizat că „pe lângă aceste argumente istorice, Alba Iulia are în prezent argumentul unei infrastructuri rutiere și feroviare modernizată, este la intersecția a două autostrăzi și cel mai important argument al prezentului este sediul unor importante instituții regionale care au sedii proprii și care au specialiști formați pentru implementarea programelor operaționale europene: A.D R. Centru, OIR POSDRU Centru, Centrul Regional APDRP, precum și Curtea De Apel Alba”.